Părintele Visarion Alexa le vorbește tinerilor de la ASCOR Timișoara
Joi, 1 aprilie 2021, de la ora 20:00, părintele Visarion Alexa din București le va vorbi tinerilor studenți de la ASCOR Timișoara. Conferința, cu tema „Jertfa răbdării, dovada iubirii”, va fi transmisă live pe rețelele de socializare ale ASCOR.
Începem această serie cu pr. Visarion Alexa, care ne va vorbi despre două virtuți de căpătâi, și anume răbdarea și iubirea. Deși pe cale de dispariție, aceste virtuți au o relevanță tot mai mare într-o societate dominată de "cultura" vitezei, a lipsei de empatie și a împietririi inimii. Conferința intitulată „Jertfa răbdării, dovada iubirii" își propune să traseze o punte între cele două virtuți, să ne facă să conștientizăm legătura dintre ele, precum și faptul că acestea nu pot exista în mod independent, având nevoie de răbdare pentru a dobândi iubirea, dar și de iubire pentru a ne păstra răbdarea.
Părintele Visarion Alexa slujește în prezent ca preot paroh la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh" din Militari, București, realizând și participând la numeroase emisiuni radiofonice sau televizate, susținând dese conferințe și cateheze, discutând teme de mare actualitate și rezonând, în mod deosebit, cu preocupările și tulburările tinerilor din această generație.
Vă invităm cu drag la conferința online ce va avea loc joi, 1 aprilie, de la ora 20:00, în direct, atât pe pagina noastră de Facebook ASCOR Timișoara, cât și pe canalul nostru de YouTube ASCOR Timișoara.
(Comunicat de presă ASCOR Timișoara)