Parohia Săcărești își propune să facă 21 de elevi bursieri
Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Săcărești își propune să atragă pe parcursul lunii octombrie fondurile necesare pentru oferirea burselor de studii destinate celor 21 de elevi din comunitate.
Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Săcărești își propune să atragă pe parcursul lunii octombrie 2021 fondurile necesare pentru oferirea burselor de studii destinate celor 21 de elevi din comunitate. Valoarea unei burse lunare este de 200 lei și acoperă costurile legate de asigurarea rechizitelor, transportului către școală, îmbrăcămintei și pachetului zilnic de mâncare.
„Anul trecut am reușit să sprijinim un număr de 15 copii cu rezultate bune la învățătură, iar acum ne propunem să îi ajutăm pe toți tinerii din sat, astfel încât să facem împreună un pas în direcția potrivită în ceea ce privește educația formală. Am fost bucuroși de rezultatele obținute până acum de bursieri și considerăm că este un bun prilej să extindem programul. Am avut creșteri de medii, am avut mențineri pe poziții, am avut și unele mici scăderi, cel mai probabil cauzate de condițiile de învățare determinate de pandemie. Însă, per total, acești copii au prins parcă un suflu nou pentru simplul motiv că niște oameni, donatorii noștri, au crezut în ei și le-au dat o șansă. Tinerii sunt mai implicați în activități și în viața satului, și aș menționa faptul că din luna ianuarie a acestui an acești copii au dus aproape în fiecare duminică mâncare caldă pentru 25 de bătrâni din comunitate. Sunt mai atenți, mai dornici de a realiza lucruri și de a–și determina singuri, dar de mână cu Dumnezeu, propriul viitor. De aceea, apelăm din nou la sponsorii noștri vechi, cărora le multumim foarte mult pe această cale, precum și la eventuali sponsori noi care sunt sensibilizați de chemarea noastră și doresc să contribuie activ la viitorul unui tânăr promițător. Iar toți «SăcăreșTinerii» noștri, cei 21, sunt foarte promițători”, a declarat preotul paroh Cosmin Brînză.
Rezultatele bursierilor din anul scolar 2020 – 2021:
- 4 medii generale au crescut (26% din totalul de copii);
- 4 copii s-au menținut cu media generală peste 9;
- Cea mai mare medie generală a fost 9.50;
- 6 copii s-au menținut cu media generală peste 8;
- 3 scăderi de medie între 5 sutimi și 4 zecimi.
Valoarea totală a unei burse pentru fiecare copil este de 2000 lei (200 lei * 10 luni din anul școlar). Cei care doresc să susțină un copil la studii o pot face donând în contul RO41BTRLRONCRT0250359702, titular cont: Parohia Sf. Imp. Constantin și Elena Săcărești sau la următorul link: paypal.me/parohiasacaresti.