Parteneriat Biserică – Școală în Protopopiatul Moinești
La începutul anului şcolar 2018-2019, Protopopiatul Moinești a oferit ajutor financiar și material elevii clasei a VIII-a A de la Liceul Tehnologic Dărmănești, în cadrul proiectului eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”.
Potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului, din cei 8120 de lei puşi la dispoziţie de Protopopiatul Moineşti, s-a achiziţionat mobilier școlar. „Această acțiune este rodul parteneriatului pe care Biserica îl are cu școlile de pe cuprinsul protoieriei noastre, știut fiind faptul că cea mai importantă, cea mai profitabilă investiție pentru popor, pentru neam, este investiția în educație. Ne dorim ca prin aceste acțiuni, Biserica să vină în sprijinul elevilor, al părinților și al cadrelor didactice din comunitatea noastră. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvânteze acest nou început de an școlar, pe copii, părinți și cadre didactice deopotrivă. Învățământul trebuie să promoveze valorile perene pe care neamul nostru românesc s-a clădit: cinstea, onoarea, demnitatea, dragostea de țară, normalitatea și credința puternică în Dumnezeu”, a spus părintele Costel Mareș, protopop de Moineşti. Profesoara Cristina Gorbănescu, director adjunct la Liceul Tehnologic Dărmănești a menţionat că elevii sunt foarte încântați de investiţia Protopopiatului Moineşti. „Mulțumim Protopopiatului Moinești, și ne dorim în continuare să colaborăm frumos, să facem și alte activități care sunt folositoare copiilor”, s-a exprimat profesoara Cristina Gorbănescu.