Priviţi microbuzul UMF-ului cum goneşte spre Rădăuţi, într-una din zilele răcoroase de mai, în căutarea unei povești. Sunt ziarişti din Iaşi şi un medic rezident care are oarecare emoţii, pentru că Daniela Roşu, o fostă asistentă care a avut ambiția de a începe medicina la 35 de ani, va fi implicată direct în istoria asta. Cu toate astea, nu ştie mai mult decât jurnalistele şi cameramanul care au căutat pe Google Aşezământul pentru copii „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuţi, în urma invitației din partea universității ieșene de a descoperi unul dintre cele mai frumoase proiecte realizate de reprezentanţi ai bisericii ortodoxe în România. Grupul este completat de rectorul Vasile Astărăstoae, Doina Azoicăi, decan al Facultății de Medicină și de Daniela Druguș, directorul general al instituției.

Decizia conducerii Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”din Iași de a se implica într-un proiect derulat la 180 de km de „dulcele târg” a avut loc în urma unei scrisori emoționante trimise de un fost student, astăzi medic rezident pediatru în Rădăuți. De altfel, o vibrație aparte a acestui proiect este dată de rețeaua incredibilă de legături umane care parcă s-a activat brusc. În scrisoare se preciza că acest așezământ care adăpostește copii din familii dezorganizate sau orfani ar avea mare nevoie de încă un medic care să asigure asistență medicală permanentă, iar răspunsul UMF-ului a fost prompt. „Vom încheia un protocol între Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” și administrația Mănăstirii Bogdana pentru efectuarea unor stagii de practică de către studenții universității noastre. În plus, îi vom sprijini financiar prin acordarea unei burse, împreună cu Conferința Internațională a Decanilor Facultăților de Medicină de Expresie Franceză (CIDMEF), unui rezident care va lucra la cabinetul medical din incinta Așezământului pentru copii”, explică Daniela Druguș, directorul general al UMF-ului.

„M-a incitat să vin aici faptul că este un lucru unic în România, în care unii fac ceva în favoarea altora şi nu în interes propriu. De aceea meritul este al celor care lucrează aici, noi n-am făcut altceva decât să ne mândrim cu absolvenţii noştri care lucrează aici şi să încercăm să ajutăm acest proiect ţinând cont de responsabilitatea socială pe care trebuie să o manifeste fiecare universitate”, mărturisește Vasile Astărăstoae, rectorul UMF.

Rugă pentru copiii Domnului

Să ne întoarcem însă în timp, în septembrie 2011, când a fost deschis, la intrarea în Rădăuţi, judeţul Suceava, un complex de vile pentru copiii lipsiţi de căldura familială, sub patronatul călugărilor de la Mânăstirea Bogdana, în parteneriat cu D.G.A.S.P.C. Suceava. Tradus în cifre, proiectul cuprinde 12 vile și alte clădiri adiacente, un teren de tenis, 126 de copii, cu vârste cuprinse între doi și 19 ani, 52 de angajați, un preot care slujește la biserica construită în stil ștefanian în interiorul complexului și un medic rezident care își dedică o parte din timpul său liber pentru a se îngriji de sănătatea copiilor. Un ochi străin, care ar fotografia de la distanță așezământul, s-ar putea înșela cu ușurință asupra utilității sale. Asta pentru că ansamblul de vile cochete, ordonate frumos de-a lungul aleilor, arată mai mult ca un complex turistic de lux, decât un adăpost pentru copiii defavorizați.

Nu ştim dacă ideea de a-i ajuta acești pe copii are vreo simbolistică aparte pentru că aparţine starețului celei mai vechi mânăstiri din Moldova, Bogdana. Putem specula, însă istoria noastră nu are nevoie de zorzoane, nici de cântec duios de vioară, pe fundal. „Mi s-a întâmplat ca noaptea să vină şi să sune la uşă diferiţi copii ai străzii. Le era frig, nu aveau încălţăminte, tremurau, afară erau 15 grade. Mi-au cerut să le dau ceva să mănânce, că de frig nu mai puteau să doarmă. Când vezi aşa ceva, nu ai cum să mai dormi în casă, nu poţi fi impasibil. Aşa am decis, cu aprobarea IPS Pimen, să facem aşezământul acesta de copii, în anul 2001, de ziua copilului”, povestea, mai demult, părintele Arhimandrit Iustin Dragomir Ioan.

Din păcate, acest om cu siguranță extraordinar nu a putut fi prezent alături de noi, însă ne-am bucurat de prezența părintelui Irineu, econom al mânăstirii, care a jucat rolul amfitrionului. Mai întâi ne-a prezentat mânăstirea, ale căror ziduri au fost ridicate în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Biserica a fost zidită sub porunca voievodului Bogdan Vodă (1359-1365), drept mulțumire adusă Domnului pentru victoriile obținute în luptele purtate pentru a pune bazele unui stat liber și independent în Țara Moldovei. Sub straiele de călugăr ale părintelui Irineu se ascunde un personaj complex și fermecător, iar povestea sa sună suprinzător între zidurile străvechi ale bisericii din centrul Rădăuțiului. A terminat facultatea la Iași, a profesat chiar ca inginer mecanic la Tepro, dar la 35 de ani a renunțat la viața laică și s-a regăsit sufletește și spiritual între zidurile mânăstirii.

Ajutor medical din partea UMF Iași

La Așezământulde copii „Sfântul Ierarh Leontie” încă se lucrează pentru terminarea unei clădiri de locuințe. Construcția complexului a început încă din 2001 și, conform spuselor celui care a avut ideea acestei fapte minunate, părintele Arhimandrit Iustin Dragomir Ioan,   „a fost muncă multă, ca la ocnă, toate betoanele au fost turnate cu șase călugări”  .

Suntem întâmpinați de tânărul rezident datorită căruia ne aflăm aici, alături de conducerea UMF. Adrian Popescu are 36 de ani, este absolvent al Universității de Medicină din Iași și povestește cum a ajuns să devină medicul celor 126 de copii. „Cabinetul meu este aproape, la 3 km distanță. Și maica Ecaterina m-a sunat într-o zi. «Domnul doctor, și așa treceți în fiecare zi, prin fața noastră, la serviciu, nu ați vrea să veniți aici…». Maică, sigur, de ce nu…”. Comunicarea a fost simplă și firească, așa că, încă de anul trecut, tânărul medic vine aici la sfârșitul programului său de la cabinet și se îngrijește de sănătatea copiilor. „Nu sunt cazuri dificile, practic este patologia existentă în general. Noi am încercat să mergem pe profilaxie și prevenție, prin educație sanitară, în primul rând, prin stimularea imunității generale a organismului”.

Avea nevoie însă de un ajutor, din cauza volumului de lucru și a timpului limitat, astfel încât a trimis acea scrisoare foștilor profesori din facultate. Doina Azoicăi, decanul Facultății de Medicină, a avut ideea instituirii unei burse pentru un medic rezident care să lucreze la Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie”. „M-a impresionat seriozitatea cu care oamenii ăștia se ocupă de copii și de sufletul lor. Că le oferă sentimentul ăsta de familie, iau masa împreună, învață împreună, merg la biserică... Și asta contează... Tocmai ce spunea părintele, că ei nu știau de biserică, nu știau că trebuie să se închine, că sunt anumite sărbători care trebuie ținute, pentru că suntem creștini. Toate astea se fac cu greutate, nu numai cu gândul” , spune Doina Azoicăi.

„Ne gândim să facem un cabinet de medicină dentară pentru aceşti copii, să vedem ce mai lipseşte cabinetului de medicină generală, să venim chiar cu specialişti să facă un triaj al acestor copii şi nu în ultimul rând să punem la dispoziţie pentru acest cabinet un medic care să-şi facă stagiul de rezidenţiat de medicină de familie aici”, promite rectorul Astărăstoae.

O familie cu 126 de copii

Sunt câțiva oameni cheie care se ocupă de bunul mers al lucrurilor la această casă de copii aflată sub oblăduirea bisericii. Părintele Iustin, care este un fel de director administrativ, părintele Emanoil, care slujește la biserica din centrul complexului și maica Ecaterina, care supraveghează îndeaproape la bunul mers al lucrurilor.

Deși este foarte tânăr, părintele arhidiacon Iustin parcă are un plus de sobrietate față de celelalte fețe bisericești. În timp ce frații lui călugări rămân la mânăstirea Bogdana, părintele vine la așezământ la ora 7.00 și rămâne aici până seara. La ora aceea, cei 126 de copii se trezesc și fiecare, de la cel mai mic, o fetiță care abia a împlinit doi ani, până la cel mai mare – de 19 ani, știe ce are de făcut. Cei mari se duc la școală, cei mici rămân acasă, sub supravegherea educatorilor. „Până la urmă, sunt familia noastră. Să nu uităm că unul dintre rolurile bisericii este să fie pentru comunitate”, explică părintele Iustin relația cu cele 126 de suflete „înfiate” de biserică.

Într-una din vile suntem așteptați de un grup de fetițe în jur de 8 ani, care va da un recital emoționant. Impresionante nu sunt neapărat vocile lor cristaline, ci dezinvoltura și lipsa de trac în fața unei audiențe străine. Pe un perete al bucătărioarei unde locuiesc sunt lipite câteva mesaje care sintetizează cele învățate de curând la școală. „Oamenii se înțeleg între ei comunicând, adică transmițându-și unii altora știri, vești sau informații. Comunicarea poate fi orală sau scrisă”, este scris pe una dintre foile A4.

„Cu mama mea, cu draga mea…”

„Părinte Emanuel! Părinte Emanuel!”, îl strigă în cor fetițele de trei, patru ani, din cealaltă căsuță, manifestându-și preferința pentru bărbatul de 32 de ani, corpolent și cu un zâmbet blajin. Apoi se bulucesc la picioarele lui, și părintele le ridică pe rând și le aruncă în sus, iar jocul ăsta are același succes, de fiecare dată, așa cum are cu oricare alt copil de pe lumea asta. Și aici ne-au dat lacrimile când am fost întâmpinați cu multe cântece și drăgălășenie de cei mai mici membri ai familiei. Iar una dintre melodii sună îngrozitor de trist, pentru că cel mai greu lucru, cum spun cei de aici, este să le explice acestor suflețele noțiunea de mamă. „Ea îmi stă alături zi de zi/ Și mă ocrotește orice-ar fi,/ Lângă ea e mai ușor,/ Orice nor e trecător/ Cu mama mea, cu draga mea…”.

Preotul Emanuel Rădășan slujește la biserica cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, are două fetițe, cea mică are doi ani și jumătate, cea mare a împlinit șase ani. Soția sa, polițist de frontieră, a făcut voluntariat la așezământ timp de aproape doi ani, cât a fost în concediu de creștere a copilului. Părintele Emanuel este printre cei care a fost implicat încă de la începuturi în acest proiect. „Am participat încă de la început la construcția ansamblului, în 2001 eram în primul an de seminar. Apoi, în primul an de master, părintele stareț Iustin Dragomir, care-mi este și duhovnic, mi-a sugerat să mă alătur proiectului”. În 2009, biserica avea să-și deschidă porțile credincioșilor, iar după doi ani au apărut și copiii. „Cred că biserica are un rol crucial în formarea și educarea copiilor. Dragostea față de Dumnezeu, iubirea aproapelui și diferențierea binelui de rău sunt principii ale moralei creștine pe care acești copii le vor pune în aplicare în viața lor”, spune preotul.

Psihologul de serviciu

Maica Ecaterina este o prezență fină și discretă, dar în spatele unei aparente fragilități se ascunde o personalitate de fier. Absolventă de Psihologie, călugărița și-a luat rolul de a vindeca copiii de bolile sufletești și de a-i îndruma în cele mai delicate și complicate momente ale vieții. Suferința în amor, o notă mică, o nedreptate, toate pot stârni furtuni sufletești care lasă traume pe viața, dacă nu se intervine la timp. Cu tact, maica Ecaterina încearcă să le rezolve pe toate, însă au fost și situații când a trebuit să dea cu pumnul în masă, atunci când a simțit că cei mici sunt discriminați. „Unul dintre copii, mai zvăpăiat, a rupt o bancă, iar profesorul a făcut un scandal monstru și a sugerat că băiatul e rău pentru că e de la Așezământ. «Dacă oricare alt copil strica banca, cum procedați?», l-am întrebat. Mi-a răspuns că le-ar fi cerut părinților să plătească paguba. «Nu-i nicio problemă», i-am replicat. «Putem și noi să facem asta», așa că am luat banca și am reparat-o ”. Tot maica Ecaterina explică că prejudecăți există în continuare și că micuții, oricât de frumos s-ar purta în societate, sunt priviți altfel. „Noi punem accent pe toate detaliile, inclusiv să fie îmbrăcați impecabil. Ei trebuie să fie perfecți, din cap până-n picioare”.

Talente pe bandă rulantă

O bibliotecă cu peste 8.000 de volume, un atelier de pictură, o sală de informatică, un teren de tenis sunt investiții solide în educația și talentul copiilor. Maica Ecaterina s-a zbătut și a reușit să aducă pentru a preda celor mici profesori de desen și muzică, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Concerte de Crăciun, o minunată expoziție de pictură, intitulată „Flori și locuri sacre” și alte activități artistice care au scos la iveală talente care în alte condiții nu ar fi ieșit niciodată la lumină.

Pe Narcis, băiatul blonduț de 11 ani, îl aduce părintele Emanuel în sala de calculatoare. Ușor timid, copilul se poziționează în fața ferestrei, pune trompeta la gură și începe să cânte cu emoție. Narcis, alături de ceilalți 125 de copii, este mândria părinților săi, adică a maicii Ecaterina, a părintelui Emanoil, a părintelui Iustin și a celorlalți angajați care încearcă să rescrie, în așezământul ăsta de la marginea Rădăuțiului, un altfel de model familial.

(a consemnat Oana Bugeag)