Parteneriat social cu instituţiile de îngrijire bătrâni din Italia
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, prin intermediul Sectorului social-filantropic al Eparhiei Romanului şi Bacăului, în perioada 30 mai - 3 iunie 2016, a fost derulată a doua etapă a parteneriatului social-medical cu instituţiile de îngrijire bătrâni din localitatea Bra - Provincia Cuneo, Regiunea Piemonte - Italia.
Obiectivul acestui parteneriat este de a primi şi însuşi expertiza centrelor social-medicale din anumite regiuni ale Germaniei, Italiei şi Franţei. În acest sens, pr. Ilarion Mâţă, inspector social-filantropic în cadrul Centrului eparhial Roman, va realiza în fiecare ţară o cercetare sociologică aplicată unor centre rezidenţiale pentru persoane vârstnice şi de îngrijire medicală pe termen scurt şi mediu, de tip hospice. În perioada amintită mai sus, au fost implicate mai multe centre în studiul de cercetare asupra calităţii vieţii persoanelor vârstnice şi celor aflaţi în fază terminală. La finalul acestui studiu, a fost aplicat un chestionar cu trei interviuri ce au vizat beneficiarii instituţiilor vizitate, instrument folosit cu ajutorul asistenţilor sociali, psihologului, ergoterapeutului şi asistenţilor medicali angajaţi sau voluntari ai centrului amintit.