Taina spovedaniei sau a mărturisirii păcatelor

Preacucernici Părinți și iubiți credincioși,

cuvântul pe care doresc să vi-l pun la inimă la începutul Postului Mare este despre Taina Spovedaniei sau a mărturisirii păcatelor înaintea preotului duhovnic care a primit de la Dumnezeu puterea de a ierta păcatele oamenilor. În ziua Învierii, Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat Sfinților Săi Ucenici și Apostoli, „A suflat asupra lor și le-a zis:  Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține vor fi ținute” (Ioan 20, 22-23). Numai Apostolii au primit puterea de a ierta păcatele, iar ei au transmis-o mai departe, prin hirotonie, episcopilor, iar aceștia preoților, într-o succesiune neîntreruptă, până astăzi. Taina Spovedaniei s-a practicat de la începutul Bisericii. În primele veacuri creștine, ea se făcea public; fiecare credincios își mărturisea păcatele în fața întregii comunități, iar episcopul sau preotul rostea rugăciunea de dezlegare. După aceea, Spovedania s-a făcut numai în fața preotului, care este obligat de canoanele bisericești să păstreze secretul mărturisirii.

Taina Spovedaniei, numită și al doilea Botez, este marea milostivire a lui Dumnezeu asupra noastră, a păcătoșilor, care încălcăm mereu făgăduințele făcute la Botez de a ne lepăda de satana și de a ne uni cu Hristos. Înainte de Botez, preotul întreabă pe neofit (candidatul la botez): „Te lepezi de satana, și de toate lucrurile lui, și de toți slujitorii lui, și de toată  slujirea lui, și de toată trufia lui”? Iar neofitul sau nașul răspunde: „Mă lepăd”! Următoarea întrebare este: „Te unești cu Hristos?”  –  „Mă unesc cu Hristos”. Prin cufundarea de trei ori în apa botezului, murim și înviem tainic (mistic) cu Hristos și devenim membri ai Bisericii, adică creștini care se străduiesc, zi de zi, viața întreagă, să împlinească făgăduințele făcute la botez. Căci viața creștină este actualizarea permanentă a Botezului. Sfântul Apostol Pavel îi numește „sfinți” pe creștinii cărora li se adresa prin epistolele sale, pentru că prin botez primim harul sfințeniei, puterea de a trăi o viață sfântă. Toți creștinii sunt sfinți prin botezul lor. Dar, din păcate, cei mai mulți nu și prin viața lor. Căci în viață, toți încălcăm făgăduințele făcute la botez și păcătuim, „cu gândul, cu cuvântul și cu fapta, cu toate simțirile sufletești și trupești”, cum spunem într-o rugăciune. Dar Dumnezeu, Care „nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu” (Iezechiel 33, 11), știind slăbiciunea firii omenești și că „gândul omului este plecat spre cele rele din tinerețele lui” (Rugăciunea a 5-a de la Taina Sfântului Maslu), a rânduit păcătoșilor pocăință până în clipa morții. El ne așteaptă de fiecare dată când săvârșim un păcat la scaunul spovedaniei ca să ne ierte, iar noi făgăduim să nu mai repetăm păcatul. „Vreau mai bine moartea decât să mă mai întorc la unul din păcatele mărturisite”, spunem în rugăciunea înainte de spovedanie.

La spovedanie, venim deci cu conștiința profundă a nevredniciei, mărturisim sincer și cu părere de rău, chiar cu lacrimi, păcatele săvârșite și făgăduim lui Dumnezeu că nu le mai repetăm. Acestea sunt, deci, cele trei condiții pentru ca să primim iertare de la Dumnezeu: mărturisirea sinceră a păcatelor, părerea de rău pentru ele și hotărârea de nu le mai repeta. Duhovnicul ne dă, după caz, un canon de pocăință (rugăciune, post, milostenie,), apoi rostește rugăciunea de dezlegare: „Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu harul și cu îndurările iubirii Sale de oameni să te ierte pe tine, fiule duhovnicesc (Numele) și să-ți lase ție toate păcatele, iar eu, nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert și te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”. Canonul primit la spovedanie nu trebuie privit ca pedeapsă pentru păcatele săvârșite, ci ca mijloc de vindecare de păcat și de urmările lui: boli, suferințe, nereușite în viață, toate consecințe ale păcatului. Pentru păcatele grave, cum sunt desfrânarea, trăirea împreună fără cununie, avortul chirurgical și avortul hormonal, prin folosirea pastilelor anticoncepționale, ferirea de a avea copii prin diferite alte mijloace, toate împotriva naturii, neiertarea semenilor și altele, duhovnicul va da un canon mai aspru de pocăință: rugăciune înmulțită cu metanii, citirea zilnică din Psaltire și din Noul Testament, a Paraclisului Maicii Domnului, post mai aspru, precum și multă milostenie. Pentru aceste păcate grave, preotul este dator, de asemenea, să ne oprească un timp de la Sfânta Împărtășanie, până când dăm dovadă că ne-am vindecat de ele. Dacă primim Sfânta Împărtășanie fără pocăință adâncă și cu sufletul încă nevindecat de păcat, ne împărtășim spre osândă. În această privință, Sfântul Apostol Pavel spune: „Cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului” (I Corinteni 11,29).

Păcatul este cea mai dureroasă realitate a omului și a lumii pentru că el distruge armonia pusă de Dumnezeu în creația Sa. Dumnezeu a imprimat în natura a tot ceea există, inclusiv în firea omului, legi pentru ca în toate și peste tot să domnească armonia. Astrele din univers respectă întru totul legile divine înscrise în natura lor: „Lege le-a pus și nu o vor trece”, zice Psalmistul (Psalm 148,6). De aceea în Cosmos domnește armonia. Dacă miliardele de corpuri cerești care se mișcă fiecare în jurul axei proprii și în jurul altora mai mari, ca într-un dans minunat, n-ar respecta legile lui Dumnezeu, în Univers ar fi un haos imens. Numai omul încalcă legile lui Dumnezeu și de aceea în viața lui și a umanității nu există armonie, ci mai mult haos.

Orice păcat săvârșit cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta este nefiresc, adică împotriva naturii și are repercusiuni negative asupra sănătății noastre sufletești și trupești. Sfântul Apostol Ioan spune că „păcatul este călcarea legii” (I Ioan 3,4). Sunt legi naturale, iar pentru oameni și legi morale (cele zece Porunci). Dacă încălcăm legile și poruncile lui Dumnezeu date pentru binele și sănătatea noastră, ele se întorc împotriva noastră prin tot felul de suferințe. O vorbă înțeleaptă spune că: „Dumnezeu iartă întotdeauna, omul iartă câteodată, natura însă nu iartă niciodată”! Nu Dumnezeu ne pedepsește, ci păcatul însuși. Dumnezeu nu pedepsește pe nimeni pentru că este iubire. Iar cine iubește cu adevărat nu poate să pedepsească. Dimpotrivă, Dumnezeu suferă împreună cu noi și ne așteaptă să ne întoarcem la El pentru ca să ne ridice din păcat și din boală. Oamenii se întorc la Dumnezeu, mai cu seamă, când sunt încercați de necazuri sau de boli. În necazuri și în boli, ne dăm seama de neputința noastră profundă, se trezește în noi conștiința păcatului și strigăm după ajutorul lui Dumnezeu care nu întârzie să vină dacă ne spovedim cu lacrimi și părere de rău pentru păcatele săvârșite. Dar să nu așteptăm suferința ca să ne întoarcem la Dumnezeu!

Iubiți credincioși,

începe Postul Mare, de pregătire pentru întâmpinarea Învierii Domnului. Nu ne putem bucura de o sărbătoare, cu atât mai mult de „Sărbătoarea Sărbătorilor” care este Învierea Domnului, dacă nu ne pregătim prin post și rugăciune înmulțită, ca și prin mărturisirea păcatelor. În Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi, Mântuitorul ne cere să iertăm păcatele semenilor noștri pentru ca și Dumnezeu să ne ierte păcatele noastre; ne îndeamnă să postim cu față senină și cu bucurie, fără să ne lăudăm cu postul și ne cere, de asemenea, să nu ne agonisim comori pe pământ, ci în cer. Iar comorile din cer le adunăm prin fapte bune. După moarte nu luăm nimic cu noi, ci numai faptele bune (cf. Apocalipsă 14,13).

Să iertăm, deci, din inimă pe cei care ne-au greșit; să ne străduim să postim cu bucurie tot postul acesta, știind că postul este o mare binecuvântare pentru sănătatea sufletului și a trupului și să nu ne lipim inima de bunurile materiale, ci să biruim lăcomia după bani cu milostenia făcută săracilor. Căci Dumnezeu ne va judeca tocmai după cât bine am făcut semenilor noștri aflați în lipsă și nevoi (vezi Matei 25, 31-46).

Mă rog Mântuitorului Iisus Hristos să Vă binecuvânteze pe toți și să Vă facă  parte de un post cu folos spre sănătatea trupului și mântuirea sufletului.

† Mitropolitul Serafim

Sursa: mitropolia-ro.de