Patriarhul Daniel: „Averea cheltuită de fiul risipitor este iubirea părintească”

Patriarhia Română

Patriarhul Daniel: „Averea cheltuită de fiul risipitor este iubirea părintească”

„Sinaxarul zilei de astăzi spune că, de fapt, averea cheltuită de fiul risipitor este iubirea părintească, uitată de el și neglijată. Dar, prin pocăință, el reface comuniunea de iubire cu Dumnezeu”, a explicat Patriarhul Daniel duminică.

Preafericirea Sa a explicat pilda despre Întoarcerea fiului risipitor și simbolurile care apar în ea.

„Libertatea” înțeleasă ca înstrăinare de Dumnezeu

„În această Duminică a Întoarcerii fiului risipitor este scos în evidență faptul că, prin înstrăinarea omului de Dumnezeu, printr-o libertate confuză, în care se afirmă maturitatea și autonomia ca îndepărtare și înstrăinare de Dumnezeu și de libertatea trăită în comuniune cu Dumnezeu”, a spus Patriarhul.

„După ce face experiența acestei libertăți confuze, petrecută în patimi egoiste, în izolare și îndepărtare de Dumnezeu, acest fiul risipitor, care, din fiu liber, devine păzitor de porci și slugă a păcatului și a foametei, atunci el își dă seama de importanța iubirii părintești.”

Treptele pocăinței: revenire în fire

„În esență, evanghelia de astăzi ne arată că prin pocăință înviază sufletul din moartea spirituală cauzată de păcat”, a mai precizat Patriarhul României.

„Ajungând el la o stare de sărăcie deodată spirituală și materială, de decădere, a vieții sale, deodată a apărut în cugetul lui ideea că singura cale de a rămâne în viață și de a ieși din starea în care căzuse este întoarcerea la casa Tatălui”, a spus Părintele Patriarh Daniel.

„Această ridicare a lui fizică însemna și o ridicare spirituală, pentru că, precizează evanghelia, el și-a venit în fire, sau și-a venit în sine. Cu alte cuvinte, a recunoscut că starea de păcătoșenie și de înstrăinare de casa părintească, de Tatăl său cel milostiv, este o stare nefirească.”

„Această evanghelie a devenit o paradigmă sau un model pentru Sfânta Taină a mărturisirii și iertării păcatelor, sau Sfânta Taină a Spovedaniei, care este de fapt taina împăcării omului cu Dumnezeu”, a subliniat Patriarhul.

Practic, etapele prin care trece fiul risipitor înainte de a lua decizia să se întoarcă acasă „arată treptele pocăinței celei adevărate și sincere”.

Aceste trepte ale pocăinței reprezintă „revenirea în sine, sau în fire, pentru că păcatul și patimile egoiste sunt o ieșire din fire, sunt o ieșire din sine”, a explicat Preafericirea Sa.

După pocăință urmează împărtășirea, comuniunea cu Dumnezeu

Impresionantă este atitudinea iubitoare a Tatălui din parabolă, care i-a ieșit în întâmpinare fiului risipitor.

„Iar după pocăință urmează împărtășirea, fiindcă vițelul cel gras reprezintă jertfa Mântuitorului Iisus Hristos. Jertfa de pe Cruce devine jertfa euharistică din Sfântul Potir, cea nesângeroasă”, a mai explicat Patriarhul.

„Evanghelia de astăzi îndeamnă la mai multă pocăință, spovedanie, mărturisirea păcatelor și primirea iertării păcatelor și la mai deasă împărtășire în toată perioada Triodului și mai ales în timpul postului Sfintelor Paști, pentru că această duminică, a doua din perioada Triodului, este o duminică pregătitoare pentru a intra în postul Sfintelor Paști”, a precizat Preafericirea Sa.

„Sfinții Părinți au considerat că este necesară chemarea la pocăință ca fiind singura cale de izbăvire de păcate și de înnoire a vieții duhovnicești”, a încheiat Patriarhul României.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat duminică la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.

Simbolurile din pilda Fiului Risipitor, explicate de Patriarhul Daniel

  • Tatăl – Tatăl ceresc, Dumnezeu;

  • Fiul risipitor – omul care se înstrăinează de Dumnezeu;

  • Țara îndepărtată – tărâmul libertății confuze, înțeleasă ca izolare de Dumnezeu;

  • Haina cea nouă – „haina cea dintâi, care este haina botezului, sau, pentru cei care sunt botezați, este haina luminoasă pe care o dă botezul lacrimilor, și anume pocăința, sau spovedania”;

  • Inelul pus în mână – „iubirea nediminuată, neîntreruptă și neschimbătoare a lui Dumnezeu, Care dăruiește harul Său, numit harul înfierii, sau reînfierii, celui care a fost păcătos, dar s-a pocăit pentru păcatele lui și-a cerut iertare”;

  • Încălțămintea nouă – „ajutorul dat de Dumnezeu pentru a birui ispitele păcatului”;

  • Vițelul cel gras care este înjunghiat – Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie

Sursa: basilica.ro

Citește despre: