Patriarhul Daniel: „Dăm slavă lui Dumnezeu pentru aceste zile binecuvântate”

Arhiepiscopia Bucureştilor

Patriarhul Daniel: „Dăm slavă lui Dumnezeu pentru aceste zile binecuvântate”

Patriarhul Daniel a mulţumit lui Dumnezeu, marți, la plecarea delegaţiilor care au adus moaştele Sfintei Filofteia şi Sfântului Dionisie, pentru venirea celor doi sfinţi la Bucureşti şi pentru zilele „binecuvântate, frumoase şi folositoare” de Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.

„Ne rugăm lui Dumnezeu ca pentru mijlocirile acestor sfinţi şi ale tuturor sfinţilor să ne dăruiască sănătate şi mântuire, pace şi bucurie şi să trăim totdeauna în bucuria şi lumina prezenţei harului Preasfintei Treimi care se revarsă asupra Bisericii şi ca urmare a rugăciunilor sfinţilor lui Dumnezeu”, a spus Preafericirea Sa.

Patriarhul a mulţumit şi conducătorilor delegaţiilor care au făcut posibilă aşezarea sfintelor moaşte pe Colina Patriarhiei pentru închinarea pelerinilor.

„Suntem recunoscători Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului şi Preasfinţitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud”.

Arhiepiscopul Calinic şi-a manifestat bucuria de a-i vedea pe pelerini că Îl iubesc pe Dumnezeu şi îi cinstesc pe sfinţii Săi.

La rândul său, Episcopul Veniamin i-a mulţumit „cu recunoştinţă” Patriarhului României pentru binecuvântarea ca moaştele Sfântului Ierarh Dionisie să fie aşezate pe Colina Patriarhiei, dar şi pentru proclamarea canonizării sfântului care a avut loc în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.

„Ne întoarcem acasă cu multă bucurie în suflete, cu bucuria văzută pe chipurile credincioşilor şi a pelerinilor care au venit aici şi mai ales cu dorinţa să împlinim testamentul sfântului care a spus să păstrăm tot ceea ce este românesc”, a subliniat Episcopul Basarabiei de Sud.

Manifestările dedicate Sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au avut loc în perioada 25-29 octombrie 2019.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: