Patriarhul Daniel, mesaj de speranţă: „Iisus Hristos ne va ajuta să biruim această mare încercare a pandemiei actuale”
Patriarhul Daniel a transmis în Duminica Floriilor un mesaj de speranţă ca urmare a crizei socio-medicale provocate de „pandemia actuală”.
Patriarhul României a amintit că unul dintre efectele restricţiilor sociale impuse de autorităţi pentru a diminua răspândirea noului coronavirus este acela că mulţi oameni care stau acasă sunt copleşiţi de teama bolii sau chiar a morţii.
În acest context, Părintele Patriarh s-a rugat Mântuitorului Iisus Hristos „să ne ajute să ne ridicăm din teama prea mare de boală şi să ne întărim în credinţă şi în fapte bune, în milostenie şi în ajutorarea celor aflaţi în nevoi”.
„Să nu ne gândim atât de mult la noi înşine, ci mai mult la nevoile altora”, a spus Preafericirea Sa care a subliniat că urmând acest sfat duhovnicesc „simţim cum în sufletul nostru intră binecuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos”.
Patriarhul a îndemnat să-L rugăm cu toţii pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care a intrat în Ierusalim, „să intre şi în sufletele noastre şi în casele noastre care au devenit în aceste zile paraclise şi capele familiale, ţinând legătura prin rugăciune cu biserica din parohie”.
„Prin aceasta arătăm şi noi că biruinţa lui Hristos asupra morţii, asupra suferinţei este biruinţa iubirii Sale jertfelnice”, a spus Patriarhul. El a amintit aici că Mântuitorul Hristos a plâns (Ioan 11:35) când a văzut mormântul lui Lazăr, arătând compasiune faţă de surorile celui adormit.
„Şi astăzi Iisus plânge când o mulţime de oameni suferă, când mulţi oameni au decedat”, a spus Patriarhul făcând referire la problemele de ordin medical şi social generate de Covid-19.
„Dar aşa cum a transformat în bucurie lacrimile surorilor Marta şi Maria, aşa ne va ajuta şi pe noi să ajungem la Sărbătoarea Sfintelor Paşti şi să biruim această mare încercare a pandemiei actuale”, şi-a exprimat speranţa Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
În predica rostită în Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Reședința Patriarhală, Părintele Patriarh a prezentat sintetic şi înţelesurile duhovniceşti ale Sărbătorii Floriilor care reprezintă:
- Biruinţa asupra morţii prietenului său Lazăr din Betania şi prefigurează sau prevesteşte profetic Învierea de obşte a tuturor oamenilor după cum se spune în troparul Sărbătorii;
- Prevestirea biruinţei lui Iisus asupra propriei Sale morţi prin Învierea Sa cea de a treia zi din morţi;
- O prefigurare a intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalimul ceresc după învierea şi înălţarea sa la ceruri;
- Sărbătoarea ne arată că noi purtăm ramuri de finic sau de salcii în mâini şi flori întru amintirea Intrării în Ierusalim a Domnului Iisus Hristos, dar şi pentru a arăta că îi aducem Lui, ca odinioară pruncii din Ierusalim, florile dreptei credinţe şi florile duhovniceşti în Postul Sfintelor Paşti prin rugăciune şi post, prin pocăinţă şi fapte bune.
Apoi, Patriarhul Daniel a vorbit despre simbolismul mirului de mare preţ al Mariei cu care a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, devenit „prefigurarea Sfântului şi Marelui Mir din Biserică”.
„Acest mir de mare preţ este din punct de vedere duhovnicesc simbolul sufletului omului dreptcredincios, suflet curăţit de păcat prin pocăinţă, spovedanie şi prin primirea iertării păcatelor şi prin primirea împărtăşaniei”.
„Mirul de mare preţ pe care noi Îl putem aduce Mântuitorului Iisus Hristos este dreapta credinţă mărturisită şi dreapta vieţuire trăită”.
„Sfântul şi Mare Mir mai reprezintă şi darurile pe care credincioşii le aduc spre cinstirea iubirii jertfelnice a lui Hristos”.
„La jertfa Lui răspundem noi cu ofrande, cu daruri, ca expresie a iubirii noastre faţă de iubirea lui jertfelnică”.
„De aceea, Sfântul şi Marele Mir reprezintă în Biserică tot ceea ce este curat şi frumos: mulţimea icoanelor, pictura frumoasă, sfinţită, veşmintele şi vasele frumoase şi sfinţite.
„Tot ceea ce este frumos adus ca mulţumire lui Hristos ca expresie a iubirii Sale de către credincioşi reprezintă într-un sens mai larg Sfântul şi Marele Mir”.
sursa: basilica.ro