Patriarhul Ecumenic a fost întâmpinat de Părintele Patriarh Daniel la Catedrala Patriarhală
Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a fost întâmpinat vineri de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala Patriarhală.
Clopotele din Dealul Patriarhiei au anunțat vineri, în jurul prânzului, un eveniment important pentru Ortodoxia românească: delegația Patriarhiei Ecumenice condusă de Sanctitatea Sa Bartolomeu și delegația Mitropoliei de Patra, care a adus mâna Sfântului Andrei, au ajuns la Catedrala Patriarhală.
Cele două delegații au fost întâmpinate de Părintele Patriarh Daniel în lăcașul de cult ce datează din timpul Mitropolitului Ștefan al Țării Românești, fiind sfințit în 1658. Imediat după sosirea delegaţiilor, în Catedrala Patriarhală istorică a fost oficiată un Polihroniu.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul psaltic Tronos al Catedralei patriarhale, dirijat de Arhid. Mihail Bucă. În Catedrală au fost prezenţi mai mulţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, dar şi membrii permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi ai Consiliului Eparhial Bucureşti.
Cuvânt de bun venit
După momentul liturgic, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un cuvânt de bun venit oaspeţilor prezenţi în capitala României în anul centenarului.
Adresându-se Patriarhului Ecumenic, Părintele Patriarh Daniel a făcut referire la vizitele percedente efectuate de Sanctitatea Sa în România şi a menţionat că aceastea evidenţiază „legătura spirituală dintre Biserica Ortodoxă Română şi Patriarhia Ecumenică”.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este prezent pentru a zece oară pe teritoriul ţării noastre, vizita din acest an fiind prilejuită de un eveniment istoric pentru români: sfinţirea altarului Catedralei Naţionale.
Despre sfinţire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că „reprezintă, în acelaşi timp, şi celebrarea a 100 de ani de la unirea din anul 1918 a tuturor provinciilor româneşti într-un singur Stat – Regatul României Mari”.
El a evidenţiat că prima „urmare benefică a acestei uniri din anul 1918 a fost ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie”.
Totodată, Părintele Patriarh Daniel şi-a exprimat bucuria pentru prezenţa la acest „eveniment unic din viaţa Bisericii Ortodoxe Române” a Înaltpreasfinţitului Părinte Hrisosostom, Mitropolit de Patra, care a adus, la Bucureşti, Cinstita mână a Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României şi al Catedralei Naţionale.
În răspunsul său, Patriarhul Ecumenic a reiterat faptul că a primit invitaţia la acest „moment mare și istoric” încă din anul 2016, cu prilejul sinodului din Creta, la care a participat şi Părintele Patriarh Daniel a cărui contribuţie a fost apreciată foarte mult de „toți frații noștri arhierei sinodali, de către Întâistătători și de către ceilalți”.
„Contribuția Preafericirii Sale la succesul Sinodului nostru”, a spus Patriarhul Ecumenic „a fost cu adevărat importantă, nu doar datorită pregătirii bogate dogmatice și teologice, mulțumită căreia a putut să aducă o contribuţie substanțială privind anumite subiecte importante și delicate, ci şi datorită orizontului larg pe care îl are și caracterului său conciliant și irenic”.
În continuare, Sanctitatea Sa a vorbit despre sfinţirea Catedralei Naţionale, lăcaş de cult ce „reprezintă sfânta făgăduință a poporului român pentru libertatea națională”.
„Suntem chemați să o sfințim poimâine și să o dăruim celui care ne-a dat libertate sufletească și trupească, la 11 ani după ce s-a pus piatra de temelie”, a spus Patriarhul Ecumenic evidenţiind, totodată, bunele legături dintre cele două Biserici.
„Fiecare bucurie, fiecare reușită și progres al Preafericirii Voastre este și al nostru, precum și invers, fiecare supărare, problemă și dificultate întâmpinată le considerăm și le simțim ca fiind ale noastre.
Cunoaștem că există un sentiment de reciprocitate din partea Preafericirii Voastre și astfel se adeverește originalitatea frățietății”, a subliniat Patriarhul Ecumenic.
Sanctitatea Sa şi-a încheiat cuvântul aducând mulţumiri „din adâncul sufletului pentru minunata primire, precum și pentru cuvintele calde și politicoase” şi a urat „călduroase binecuvântări și cordiale urări din partea Bisericii Mamă tuturor binecredincioșilor Bisericii din România și întregului popor român”.
Apoi, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu i-a prezentat pe membrii delegaţiei sale. Alături de Sanctitatea Sa se află Mitropoliţii Emanuel de Franţa şi Elpidifor de Bursa.
De asemenea, din delegaţie fac parte şi Arhim. Visarion, Arhid. Teodor, Nicolaos Papahristou, Directorul Biroului de Presă al Patriarhiei Ecumenice, Petros Bazgarlo, Secretar Patriarhal, şi Pr. Sergiu Marcel Vlad, Preotul Comunităţii române din Istanbul.
Mesajul Mitropolitului Hrisostom de Patra
La rândul său, Mitropolitul Hrisostom de Patra a transmis Patriarhului României „salutul nostru întru iubire frățească, respectul nostru și călduroasele urări de mulți ani binecuvântați și sfințiți în Domnul” şi a evidenţiat evlavia poporului român aducând aminte de momentul când cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei a fost adus la Bucureşti în anul 2011.
De asemenea, ierarhul a făcut referire la momentul istoric, la sfinţirea Catedralei din Dealul Arsenalului.
„Cunoaștem, totodată, că ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului a fost un vis al Preafericirii Voastre, precum și al întregului popor român de pretutindeni.
Dati-mi voie, Preafericirea Voastră, să-mi exprim adânca bucurie pentru că, la aceste momente, organizate în vederea sfințirii Catedralei Naționale, este prezent și Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, căruia cu smerenie și cu plecăciune îi cer binecuvântarea”.
Sursa: basilica.ro