Patriarhul României: „Copiii şi tinerii sunt mărturisitori ai bucuriei Învierii lui Hristos”

Patriarhia Română

Patriarhul României: „Copiii şi tinerii sunt mărturisitori ai bucuriei Învierii lui Hristos”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un mesaj, cu prilejul celei de-a doua ediţii a spectacolului „De la moarte la Înviere”, organizat de Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români - Filiala Sector 6 Bucureşti, cu sprijinul Protoieriei Sector 6 Capitală.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Preacuvioşi şi preacucernici părinţi,

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Pentru Ortodoxie, sărbătoarea Sfintelor Paşti este o icoană de lumină a bucuriei veşnice din Împărăţia cerurilor. Însă această bucurie are izvorul în Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat, Biruitorul păcatului, al iadului şi al morţii, așa cum frumos au ilustrat cei care au urcat pe scenă în această seară, prin talentul și vocile lor.

Întrucât Hristos Cel răstignit şi înviat este izvorul bucuriei depline şi netrecătoare (cf. Ioan 17, 13), legătura vie cu El, prin credinţă puternică, rugăciune fierbinte şi fapte bune, aduce bucurie în viaţa Bisericii şi în sufletele credincioșilor. Această bucurie a credinţei în Hristos şi a iubirii statornice faţă de El este o constantă a vieţii creştine şi este numită de Sfântul Apostol Pavel „bucurie în Domnul” (cf. Filipeni 4, 4). Ea este roadă a Duhului Sfânt în sufletul omului credincios şi iubitor de Hristos şi de semeni (cf. Galateni 5, 22) şi arvună a bucuriei veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Romani 14, 17). Această bucurie, ca prezenţă a harului lui Hristos în sufletul omului credincios, luptător cu păcatul şi cu greutăţile vieţii, nu piere nici în vreme de încercare (cf. 2 Corinteni 6, 10; 7, 4; 1 Tesaloniceni 1, 6; 2, 19), ci, dimpotrivă, creşte când creştinul credincios suferă pentru Hristos şi pentru Biserică (cf. Coloseni 1, 24; Evrei 10, 34; 12, 2; Iacov 1, 2; 1 Petru 4, 13).

În viaţa duhovnicească a creştinului, bucuria credinţei se intensifică şi se statorniceşte prin rugăciune fierbinte, prin pocăinţă şi iertare de păcate, prin eliberarea de patimile egoiste, prin cuvântul bun şi prin fapta cea bună, prin viaţă curată şi iubire sfântă, dar și prin continua aducere aminte a faptelor și cuvintelor Domnului Iisus Hristos, transmise, în fiecare generație, prin diferite moduri de exprimare culturală și artistică. Este și cazul bucuriei pe care acești tineri au împărțit-o cu noi în această seară, bucurie care caută să mențină proaspătă în mințile și inimile noastre iubirea jertfelnică a lui Dumnezeu pentru noi, dar și să ne pună, pe fiecare dintre noi, în rolul de martori și mărturisitori ai Învierii.

Când Hristos Cel înviat din morţi Se înalţă întru slavă la ceruri, El făgăduieşte ucenicilor Săi că va fi permanent împreună cu ei şi cu cei ce cred în El, „în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (cf. Matei 28, 20), iar ucenicii Săi trăiesc cu „bucurie mare” (cf. Luca 24, 52) adevărul făgăduinţei lui Hristos şi al prezenţei Lui în ei, prin lucrarea Duhului Sfânt, Mângâietorul (cf. Ioan 15, 26; 16, 13-14). Bucuria celor ce cred în Hristos-Domnul şi-L iubesc pe El este vestită de Sfântul Apostol Petru, ca fiind bucurie preaslăvită a mântuirii, plină de har şi lumină: „pe El (pe Hristos), fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preaslăvită, dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor” (1 Petru 1, 8-9). Pacea şi bucuria dăruite Bisericii de către Hristos Cel înviat ca pace sfântă şi bucurie negrăită şi preaslăvită ni se descoperă în luminile şi înţelesurile duhovniceşti şi tainice ale sărbătorii Sfintelor Paşti, în care Biserica lui Hristos de pe pământ trăieşte cel mai intens vocaţia sa cerească: aceea de a fi „laborator al învierii” (cum o numeşte Sfântul Maxim Mărturisitorul) şi „anticameră a Împărăţiei cerurilor” (cum o numeşte Sfântul Nicolae Cabasila).

Bucuria Învierii este o bucurie mai tare decât suferinţa şi moartea, pentru că nu este bucurie produsă de lumea robită de păcat şi moarte, ci este bucurie izvorâtă din Hristos Cel înviat, Cel ce a biruit păcatul şi moartea. Bucuria Învierii este bucuria intrării omului în slava şi fericirea vieţii veşnice a lui Dumnezeu.

Într-o lume marcată de instabilitate şi nesiguranţă, de conflicte violente şi neînţelegeri între popoare, mulţi oameni sunt astăzi întristaţi şi deznădăjduiţi. De aceea, trebuie să căutăm mai intens bucuria pe care ne-o aduce întâlnirea cu Hristos Cel înviat, Cel Care a biruit păcatul şi moartea, şi să împărtăşim această bucurie celor întristaţi, prin rugăciune, fapte și activități care să hrănească mintea și inima celor din jur, așa cum au făcut-o, în această seară, tinerii strânși în jurul Ligii Tinerilor Creștini Ortodocși Români – Filiala Sector 6. Prin implicarea și entuziasmul lor, acești tineri au arătat că Liturghia euharistică se continuă în lucrarea misionară a Bisericii, prin evenimente care „păstrează vie”, în mijlocul cetății, bucuria Învierii.  În acest sens, mărturisirea acestor tineri vine să confirme importanța educației creștine a tineretului și necesitatea dublării eforturilor în ceea ce privește lucrarea de povățuire și zidire sufletească a acestora, mai ales anul acesta, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox.

În final, adresăm felicitări organizatorilor acestui frumos eveniment și ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască tuturor copiilor și tinerilor sănătate şi fericire, încredere şi curaj în cultivarea talentelor proprii, spre bucuria lor şi a noastră, a tuturor celor care îi iubim și îi prețuim, ca fiind daruri ale lui Dumnezeu pentru părinţi şi rude, Şcoală şi Biserică, Societate şi Ţară.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: basilica.ro

Citește despre: