Patriarhul României: „Ne exprimăm solidaritatea cu poporul belgian şi ne rugăm pentru pace”

Patriarhia Română

Patriarhul României: „Ne exprimăm solidaritatea cu poporul belgian şi ne rugăm pentru pace”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un mesaj de compasiune şi solidaritate cu poporul belgian, în urma atentatul terorist din 22 martie 2016.

„Cu durere şi îngrijorare am aflat de atentatul terorist din dimineaţa zilei de 22 martie 2016 din Bruxelles, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 34 persoane, iar alte 136 au fost rănite.

În aceste momente dificile pentru poporul belgian, ne rugăm pentru odihna sufletelor celor decedați, pentru consolarea familiilor îndoliate şi pentru însănătoşirea celor răniţi.

Ne exprimăm solidaritatea cu poporul belgian greu încercat acum, precum şi îngrijorarea faţă de escaladarea terorismului în spaţiul european.

Ne rugăm lui Dumnezeu pentru pacea, înţelegerea şi buna convieţuire între oamenii de etnii, culturi şi credinţe religioase diferite.”

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: basilica.ro

Citește despre: