Patriarhul României: „Pacea Dumnezeiască este armonia pe care Duhul Sfânt o construiește în sufletul omului”

Patriarhia Română

Patriarhul României: „Pacea Dumnezeiască este armonia pe care Duhul Sfânt o construiește în sufletul omului”

    • Patriarhul României: „Pacea Dumnezeiască este armonia pe care Duhul Sfânt o construiește în sufletul omului”
      Patriarhul României: „Pacea Dumnezeiască este armonia pe care Duhul Sfânt o construiește în sufletul omului”

      Patriarhul României: „Pacea Dumnezeiască este armonia pe care Duhul Sfânt o construiește în sufletul omului”

În Duminica Sfintelor Paști, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat Vecernia specială în cadrul căreia s-a citit Evanghelia în 12 limbi. Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române au slujit: Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi Preasfinţitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, Patriarhia Antiohiei.

Preafericitul Părinte Daniel a afirmat că omul trebuie să-l ierte pe aproapele său, după modelul lui Iisus Hristos.

„Iertarea păcatelor este dezlegarea, eliberarea de un trecut întunecat, apăsător, al păcatelor care în general sunt fapte lipsite de iubire față de Dumnezeu și de semeni. Toate păcatele sunt forme ale unei existențe egoiste, posesive, iar iertarea îl face pe om să se îndrepte spre o iubire milostivă, nu posesivă, spre o iubire smerită, nu arogantă, una care îl apropie de Dumnezeu și de semenii săi și creează comuniunea. Iertarea păcatelor a fost un mare dar al Învierii Domnului și aceasta ne arată că Hristos nu a Înviat doar pentru Sine,  ci pentru mântuirea oamenilor. Prin iertarea păcatelor oamenii încep să simtă puterea  Învierii sufletului lor, din moartea cauzată de păcate”, a mărturisit Preafericirea Sa.

„Această relatare a Evangheliei ne arată că cel dintâi Dar pe care l-a dat Mântuitorul Iisus Hristos ucenicilor, după Învierea din morți a fost Pacea.  După cum femeilor mironosițe mai întâi le-a spus în dimineața Învierii Sale, Bucurați-vă, Nu vă temeți. Deci, Pacea  şi Bucuria sunt două daruri Dumnezeiești care trebuie primite cu recunoștință, căutate și cultivate.  Când omul numai are pace în suflet, în familie,  când numai există pace în societate toate se tulbură, toate se întristează, ajung în starea de confuzie. Dar, Pacea Dumnezeiască este armonia pe care Duhul Sfânt o construiește în sufletul omului, făcându-l să se uite la sine,  în iubirea lui Dumnezeu și în iubirea față de semeni”, a mai adăugat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

La final, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, le-a urat românilor sărbători binecuvântate, cu pace și bucurie.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: