Patriarhul României a resfințit Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti. Parohul a primit „Crucea Patriarhală”
Patriarhul României a resfințit duminică, 31 iulie 2022, Biserica „Înălțarea Domnului” – Domnița Bălașa, Paraclis Patriarhal din Capitală.
Alături de Preafericirea Sa, au slujit Episcopul Ieronim al Daciei Felix şi Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul.
Slujba de resfinţire a avut loc după Sfânta Liturghie şi cuvântul Preafericirii Sale în care a subliniat că Iisus Hristos îi ascultă pe cei care vin la El şi Îi cer ajutorul, El cere credinţă, afirmaţii în directă legătură cu Evanghelia zilei.
„Va intra în circuitul turistic”
După resfințire, Patriarhul Daniel și-a exprimat recunoștința față de binefăcătorii bisericii.
„Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată şi preaslăvită, fiindcă a fost resfinţită biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti. Uitându-ne în interiorul bisericii, vedem cât este de frumoasă, elegantă, măreaţă, bine pregătită şi iluminată, mai ales că pardoseala este dătătoare de lumină, de bucurie şi de pace”.
„Este o bucurie pentru toţi credincioşii care iubesc această biserică şi care timp de patru ani au fost lipsiţi de spaţiul acesta. Este important să ne rugăm lui Dumnezeu ca să dăruiască răsplată bogată cerească celor care au contribuit în diferite moduri la consolidarea, restaurarea şi împodobirea acestei biserici”.
„Ea va intra în circuitul turistic, dar va fi şi un loc de pelerinaj pentru că s-a îmbogăţit primul hram, Înălţarea Domnului, cu cel al Sfântului Ierah Gigorie de Nyssa şi cu sărbătoarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni”.
„Mulţumim în mod deosebit celor care au contribuit la această slujbă de sfinţire prin prezenţa lor şi prin lucrarea lor”, a afirmat Preafericirea Sa.
”Biserica dacă nu e plină de credincioşi, nu are frumuseţe deplină
Patriarhul României a precizat că biserica rămâne deschisă până la miezul nopţii pentru cei care doresc să se roage şi să treacă prin sfântul altar.
„Potrivit tradiţiei româneşti, în ziua sfinţirii unei biserici ortodoxe româneşti, imediat după sfinţire, toţi credincioşii pot intra în sfântul altar şi se vor ruga în taină zicând Sfinţeşte şi înfrumuseţează, Doamne, viaţa noastră, după cum a fost înfrumuseţată şi sfinţită biserica aceasta”.
„Pentru că, de fapt, o biserică, oricât de frumoasă ar fi, dacă nu este plină de credincioşi, nu are o frumuseţe deplină. Conţinutul spiritual al unei biserici de zid este comunitatea aflată în rugăciune, în iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de sfinţii Lui”.
„De aceea, această binecuvântare care se dăruieşte celor care până la miezul nopţii se vor închina în sfântul altar al bisericii resfinţite se va transmite la casele tuturor celor care au fost astăzi prezenţi prin unul sau mai mulţi membri ai familiei”.
„Sfinţirea sau resfinţirea unei biserici ortodoxe este o binecuvântare pentru întreg oraşul sau întreaga comună şi aceasta pentru că o biserică este o poartă nouă a cerului pe pământ. Prin ea noi primim harul Preasfintei Treimi, lumina Preasfintei Treimi şi arvuna vieţii veşnice, spre slava lui Dumnezeu şi a noastră mântuire. Amin”.
Distincţii
Cu ocazia resfinţirii, Patriarhul României a oferit mai multe distincții, între care amintim:
- Preotul paroh Ştefan Ababei, care este şi Consilier patriarhal, a primit din partea Patriarhului Daniel „Crucea Patriarhală” pentru clerici, cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române;
- Preoţii coslujitori George Grigoriță și Cezar Manuel Matei au fost hirotesiţi întru iconom stavrofor;
- Arhim. Dionisie Constantin, consilier patriarhal coordonator la Atelierele Patriarhiei Române, și Pr. Dima Mihai au primit Diploma omagială și medalia comemorativă a anului 2022;
- Acad. Constantin Bălăceanu‑Stolnici a primit o icoană cu chipul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena;
- Viorica Frunză, proiectantul general al lucrărilor de restaurare, a primit Ordinul „Maria Brâncoveanu”.
Acad. Constantin Bălăceanu‑Stolnici a oferit bisericii Domniţa Bălaşa un document vechi şi valoros care păstrează semnătura caligrafă și pecetea originală ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu.
Părintele paroh Ștefan Ababei i-a mulțumit Patriarhului României, „în numele întregii comunităţi a parohienilor Aşezămintelor Brâncoveneşti Domniţa Bălaşa”, pentru grija manifestată faţă de Biserica Domniţa Bălaşa şi i-a oferit o icoană cu chipul Maicii Domnului.
Toţi cei prezenţi au primit din partea Patriarhului Daniel iconiţe cu chipul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, cinstiţi anual în 16 august.
Biserica „Domniţa Bălaşa” – Paraclis Patriarhal
Lăcașul de cult, ctitorit de doamnele din familia Brâncoveanu, a trecut printr-un amplu proiect de restaurare care s-a desfășurat pe parcursul a patru ani și a fost finanțat din fonduri europene. Lucrările efectuate în întregul complex, intitulat „Așezămintele Brâncovenești Biserica Domnița Bălașa”, s-au ridicat la aproximativ 3,4 mil. euro.
Fundația și zidăria au fost consolidate, acoperișul și șarpanta, restaurate în forma lor originară, la fel și împrejmuirea bisericii. La interior au fost restaurate arhitectura și pictura, sculpturile și vitraliile, precum și decorațiile în stuc, care au fost vopsite, așa cum erau în biserica originală.
Interiorul bisericii a fost adus la strălucirea inițială a rectitoriei din timpul Regelui Carol I și al Reginei Elisabeta. Pe lângă finisajele realizate până la cel mai mic detaliu în interiorul și la exteriorul bisericii, proiectul a mai inclus refacerea trotuarelor, a scărilor exterioare, a aleilor pietonale și carosabile și a spațiilor verzi. Întregul complex a fost iluminat pentru a fi mai bine pus în valoare, și dotat cu o clădire anexă care se încadrează în stilul arhitectural al bisericii.
Sursa: basilica.ro