Pe urmele lui Petru Rareș în muntele Rarăului
Sfârșitul de săptămână care tocmai a trecut a reprezentat pentru o parte dintre studenții ce frecventează „Dialoguri Studențești” (întâlnire ce are loc în fiecare marți la Paraclisul Studențesc „Sfânta Parascheva” din Iași ) un nou prilej de a ne cunoaște țara și pe noi înșine. Pentru a ne bucura pe deplin de această drumeție, dar și pentru a culege cât mai multe roade, sâmbătă dimineața, la 6:30, am participat la Sfânta Liturghie la Capela Liceului Pedagogic.
Cu dor de munte, înconjurați de oameni buni, drumul până la Mănăstirea Sihăstria Rarăului a durat o clipă. Această stare de bine, dată de comuniunea cu cel de lângă noi, a făcut să lăsăm în urmă urbea și să ne apropiem cât mai repede de muntele Rarău. Pacea muntelui, liniștea mănăstirii și bucuria prietenilor au fost pentru noi hrană sufletească. După popasul făcut la Sihăstrie, ne-am îndreptat pașii spre vârful muntelui Rarău, spre Pietrele Doamnei. Pentru că în toate drumețiile noastre căutăm nu numai prietenia, voioșia ori ieșirea din cotidian, ci și zidirea sufletească, am început urcușul în șir indian, la o distanță de 5 - 10 m între noi, pentru ca fiecare să poată rosti în gând Rugăciunea inimii - Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Ajunși pe stâncile din vârf, timpul a devenit generos. Ritmul alert și neliniștitor din Cetate a dispărut. Timpul, din fur, a devenit boier. Nu se mai grăbea și nu mai număra cu zgârcenie clipele. Natura te învață să vezi, să meditezi, nu doar să privești. Muntele te învață și să respiri. oborând muntele pe cealaltă parte, spre valea Bistriței, am ajuns și la Mănăstirea Rarău. Aerul curat, soarele blând și vântul prietenos ne-au făcut drumul ușor. Și aici am fost primiți cu căldură și dor de semeni, atât de părinții din mănăstire, cât și de prietenii noștri din A.T.O.R. Iași, care se aflau și ei într-un pelerinaj. Ne-am simțit ca acasă. Parcă muntele ne-a luat în brațe. După ce am cinat și am mai tras adânc în piept o doză de prospețime, am mers la Priveghere. Nu cred că există o încheiere mai frumoasă a unei zile decât o rugăciune. După ore bune de somn s-au arătat zorii duminicii și o altă zi s-a arătat la orizont. Sfânta Liturghie, adevărat pansament pentru suflet, ne-a introdus în frumusețea unei lumi, dincolo de frumusețea munților. Am mai privit o dată priveliștea rară și licărirea din ochii tinerilor. De aici nu-i de plecat! Pentru ca ruptura de frumos și intrarea între blocurile orașului să nu fie bruscă, am hotărât să zăbovim puțin la Mănăstirea Voroneț, un alt colț de Rai. Acolo maica ghid ne-a ajutat să-l cunoaștem mai bine pe măritul Voievod Ștefan cel Mare dar și pe sfătuitorul acestuia, Sfântul Daniel Sihastrul, primul stareț al mănăstirii. Mormântul cuviosului Daniil se află în pridvorul bisericii, iar pe zidul exterior al ei este pictat, la câțiva ani de la mutarea sa în veșnicie, cu aureola de sfânt. În fața scenei Înfricoșătoarei Judecăți am fost invitați să ne gândim la răspunsul pe care-l vom da în fața Dreptului Judecător. De la această oprire am plecat adăugând la gândurile acumulate în drumeție și gândul la moarte.
După popasul la Voroneț, am mai simțit nevoia unei ultime opriri, una în care să împărtășim bucuriile acumulate printr-un joc.A fost ultimul strop de care toți aveam nevoie înainte de întoarcere. Odată ajunși în Iași, o ultimă îmbrățișare de grup a pecetluit experiența noastră, după care fiecare s-a îndreptat spre casă. Consider că aceste două zile petrecute în locuri deosebite, cu această mână de oameni frumoși, a fost pentru fiecare o ieșire din cotidian, o ieșire spre Cer. (Ștefania Matostat - studentă Asistență Medicală, U.M.F. Iași)
