Pelerinaj în ajun de Florii, în municipiul Câmpina

Arhiepiscopia Bucureştilor

Pelerinaj în ajun de Florii, în municipiul Câmpina

Sâmbătă, 23 aprilie 2016, pelerinajul tradiţional de Florii s-a desfăşurat şi pe străzile centrale ale oraşului Câmpina. În cadrul acestui pelerinaj, au fost intonate cântări din patrimoniul liturgic al Bisericii şi au fost rostite rugăciuni şi ectenii speciale pentru acest moment.

Evenimentul s-a încheiat la Biserica „Sfânta Treime” din centrul oraşului Câmpina cu un scurt cuvânt de învăţătură şi de mulţumire adresat tuturor participanţilor de către protoierul Grigore Melnic al Protoieriei Câmpina.

„Această mărturisire publică a pelerinajului a început cu slujba Vecerniei Mari, în cinstea praznicului Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, în Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din oraş, slujbă care a fost oficiată de către un sobor de preoţi sub protia părintelui Costică Dumitru, fost protopop de Câmpina şi în cadrul căreia au fost binecuvântate ramurile de salcie”, a relatat părintele Răzvan-George Topală, slujitor în cadrul Protoieriei Câmpina.

Cântarea de strană a fost susţinută de un grup de preoţi din cadrul Protoieriei, la care s-au adăugat şi credincioşii. Fiecare participant a primit în dar iconiţe sfinţite cu ocazia acestui eveniment liturgic şi misionar.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: