Pelerinaj cu prilejul hramului bisericii Spitalului Oneşti

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Pelerinaj cu prilejul hramului bisericii Spitalului Oneşti

Sfântul Ierarh Luca al Crimeei va fi serbat astăzi în paraclisul Spitalului Municipal Oneşti. Cu acest prilej, duminică, 7 iunie 2015, a fost adusă de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman copia icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Pantanassa din Sfântul Munte Athos.

Sfânta icoană a fost întâmpinată de un sobor de preoţi şi de peste 300 de credincioşi în curtea spitalului oneştean, iar apoi s-a oficiat slujba Acatistului. „Cu acest prilej, s-a prezentat un istoric al icoanei Pantanassa, de-a lungul anilor dovedindu-se a fi ascultătoare celor ce au râvnă la Maica Domnului. Aşa cum noi ne rugăm Mântuitorului Hristos pentru a câştiga cele de folos, la fel Maica Domnului se roagă Domnului Iisus pentru a mijloci pentru noi“, a relatat pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti. Aseară, în capela spitalului din Oneşti s-a oficiat Vecernia unită cu Litia, iar în această dimineaţă se va sluji Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi.

Citește despre: