Pelerinaj la Sfântul Munte Athos și sărbători duhovnicești în comunitățile românești din Suedia
În perioada 5–12 noiembrie 2026, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord a desfășurat un program intens de pelerinaj, rugăciune și slujire arhierească în Sfântul Munte Athos și în comunitățile ortodoxe românești din Regatul Suediei, prilejuit de prăznuirea Sfinților Dimitrie în Athos și a Sfântului Mare Mucenic Mina și a Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni în Scandinavia.
În perioada 5–9 noiembrie, ierarhul s-a aflat în Sfântul Munte Athos, fiind însoțit de un grup de pelerini din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord. Preasfinția Sa a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, a participat la privegherile de noapte și a cercetat mai multe așezăminte monahale, între care Mănăstirea Dochiariu, rectitorită de familia Voievodului Alexandru Lăpușneanu, precum și schiturile și chiliile românești din Grădina Maicii Domnului. (foto, aici)
Un moment de aleasă însemnătate duhovnicească l-a constituit prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la Schitul românesc Lacu, duminică, 8 noiembrie, corespunzătoare zilei de 26 octombrie potrivit calendarului athonit. Privegherea de noapte a fost înfrumusețată de cântările psaltice ale Grupului Bizantion din Iași și ale părinților aghioriți. În cuvântul de învățătură, ierarhul a evocat curajul mărturisitor al Sfântului Dimitrie și al Sfântului Nestor, subliniind că adevărata biruință creștină înseamnă să nu ne lăsăm învinși de frică, de păcat și de lepădarea de Hristos. Adresându-se monahilor, a evidențiat legătura dintre mucenicia sângelui și mucenicia nesângeroasă a vieții călugărești, trăită prin ascultare, smerenie, priveghere și rugăciune.
Luni, 9 noiembrie, Preasfințitul Părinte Macarie a slujit la Schitul românesc Prodromu, cu prilejul pomenirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Ierarhul a arătat că viața smerită a sfântului, odinioară simplu păstor și apoi nevoitor în singurătatea pustiei, dovedește că omul care se smerește înaintea lui Dumnezeu poate deveni, prin har, sprijin și mângâiere pentru o lume întreagă.
Miercuri, 11 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Mina, Episcopul Europei de Nord a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, unde Sfântul Mina este cinstit ca ocrotitor, alături de Sfinții Cuvioși Macarie cel Mare și Macarie Alexandrinul. În sfântul lăcaș este păstrată spre închinare icoana-relicvar a Sfântului Mare Mucenic Mina. (foto, aici)
În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat pierderile sufletești ale omului contemporan, îndemnându-i pe credincioși: „Putem pierde multe în viață, dar să nu ne pierdem niciodată pacea inimii!” Adresându-se îndeosebi tinerilor români și scandinavi din cadrul CTSM – Centrul de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, Preasfinția Sa i-a îndemnat să-și păstreze credința, curăția inimii și comuniunea vie cu Hristos, într-o lume marcată de neliniște, înstrăinare și dependențe. În cadrul sărbătorii au fost înălțate rugăciuni pentru cei adormiți, iar copiii prezenți au primit daruri din partea ierarhului.
Joi, 12 noiembrie, Preasfințitul Părinte Macarie a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica românească de lemn din Sölvesborg, cu prilejul hramului închinat Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu.
În predica rostită, ierarhul a evocat cu profundă emoție jertfa mărturisitorilor năsăudeni și legătura sa sufletească cu aceștia, fiind el însuși originar din Țara Năsăudului: „Sunt năsăudean! Sunt fiu al acelor meleaguri în care s-au născut, au trăit, au suferit și și-au vărsat sângele pentru Hristos acești mucenici. Și iată că nu am venit singur din Țara Năsăudului în îndepărtata Scandinavie! I-am adus cu mine și pe sfinții noștri de acasă!” (foto, aici)
Evocând curajul Sfântului Atanasie Todoran, care a mărturisit credința la o vârstă de peste o sută de ani, Preasfinția Sa a subliniat: „Poți să îmbătrânești cu trupul, dar să rămâi veșnic tânăr cu sufletul!”
La sărbătoare au participat numeroși credincioși, familii cu copii și tineri români și scandinavi. A fost cinstită în mod deosebit Icoana Maicii Domnului „Hrănitoarea cu lapte”, păstrată în biserică. Totodată, au fost evidențiate activitățile școlii parohiale, coordonate de preotul paroh Alin-Ioan Popa și de prezbitera Mihaela Popa. Copiii și credincioșii au primit daruri din partea ierarhului, iar sărbătoarea s-a încheiat cu agapa frățească.
De la liniștea și privegherile Sfântului Munte Athos până la comunitățile ortodoxe din Stockholm și Sölvesborg, aceste zile de slujire au pus în lumină aceeași mărturie vie a credinței: curajul mucenicilor, smerenia cuvioșilor, pacea inimii și comuniunea dintre românii și scandinavii convertiți care Îl caută și Îl mărturisesc împreună pe Hristos, în Nordul Europei.
