Înainte de a ne întâlni cu poporul ucrainian, am avut oportunitatea de a străbate locuri pline de istorie românească în Bucovina de Nord. Primul popas a fost Cetatea Hotinului, fortăreață întărită și stăpânită de domnii noștri Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu, cetate și ținut ce-și plâng și astăzi înstrăinarea de casă.

Un alt timp și loc în care am simțit că prin venele noastre curge sânge de român a fost momentul de poezie și rugăciune din cimitirul Cernăuțiului la mormântul troienit de zăpadă al marelui român Aron Pumnul (1818 - 1866). Cântând „Veșnică pomenire” și rostind „Pomenirea lui din neam în neam” ne gândeam că și noi suntem epigoni din neamul lui și ne întrebam cine-o rosti vreo poezie sau va cânta vreo rugă la mormântul nostru după vreun secol și jumătate de la mutarea noastră în veșnicie.

Universitatea veche din Cernăuți, fostă mitropolie a românilor de aici, ne-a copleșit prin frumusețea arhitecturală și prin grandoarea sa. Am fost din nou acasă. Biserica zidită aici are aceeași ocrotitori ca și biserica noastră din Dealul Copoului, pe Sfinții Trei Ierarhi, iar limba românească a răsunat dulce în glasul ghidului care ne prezenta locurile și personalitățile românești ce au trecut pe aici și au scris istorie. Cu mare emoție am pășit în Sala Sinodală, sală în care în 15/28 noiembrie 1918 a fost semnat actul unirii Bucovinei cu România, actul revenirii acasă a aceleia care a stat 144 de ani sub ocupație habsburgică. Revenire de doar 22 de ani, întrucât în 1940 prin ocuparea ei de trupele sovietice, Bucovina va rămâne înstrăinată până astăzi. Am pus durerea noastră și a celor înstrăinați de neam la picioarele Maicii Domnului de la Mănăstirea Boian, a cărei icoană făcătoare de minuni a plâns și mângâie și azi durerile noastre.

Înaintând spre Poceaev, am lăsat treptat în urmă pământurile stăpânite și locuite cândva de români și spre seara am poposit la Marea Lavră a Sfinților Iov și Amfilohie de la Poceaev. Deși se slujește în altă limbă, deși cântările și picturile poartă influența apuseană, rugăciunea Sfintei Liturghii ne-a făcut să ne simțim acasă. În Biserica Ortodoxă, oriunde te-ai afla, te simți mereu acasă. Ne-am închinat cu nădejde de ajutor la moaștele ocrotitorilor lavrei și am intrat și în mica peșteră a Cuviosului Iov, gândind că adeseori trăim în prea multe comodități și ne risipim adesea în prea multe griji. Am băut din apa sfințită ce izvorăște din piatră, în locul în care Maica Domnului s-a arătat și a îndemnat spre zidirea unei mănăstiri în cinstea ei. Am oprit câteva clipe și la mormântul care a adăpostit moaștele Sfântului Amfilohie și la Schitul Poceaevului.

Vizitarea orașului Cernigov ne-a dat posibilitatea de a ne închina la moaștele Sfinților Ierarhi Lavrentie, Macarie și Filaret, de a ne ruga într-una din peșterile în care s-a nevoit Cuviosul Antonie de la Pecersca și a  vizita mănăstirea în care se află icoana Maicii Domnului din Eleț și Bisericile Schimbarea la Față și Sfânta Ecaterina.

Lavra Pecerska din Kiev a fost punctul culminant al călătoriei noastre. Nici acum nu știm ce ne-a impresionat mai mult: mulțimea de sfinte moaște din cele două peșteri ale Lavrei și nevoințele aspre pe care și le-au asumat zăvorâții de aici; posibilitatea de a sluji în română Sfânta Liturghie și a cânta la strană în Catedrala închinată Adormirii Maicii Domnului; Sfânta Liturghie matinală în peșterile Sfântului Antonie; frumusețea ansamblului Lavrei văzută din turnul clopotniță înalt de 85 de metri; conștientizarea rolului providențial pe care l-a avut mitropolitul Petru Movilă în renașterea vieții duhovnicești din Kiev și în apărarea credinței ortodoxe.

Alte două zile am avut posibilitatea să cunoaștem și mai adânc spiritualitatea slavă, pe sfinții ei și alte frumuseți ale Kievului. Ne-am închinat la moaștele Cuvioaselor Dimitria și Olimpiada de la Mănăstirea Vdenskaia, acolo unde chipul Maicii Domnului și al Pruncului au rămas în chip minunat imprimate pe sticlă; am vizitat impunătoarea Mănăstire Pocrov ce adăpostește moaștele Cuvioaselor Anastasia și Sofia; am poposit la Catedrala Sfântul Vladimir cu moaștele Sfintei Varvara și ale Sfântului Ierarh Macarie, ucis în timpul Sfintei Liturghii; ne-am plimbat prin piața centrală și am văzut vechile catedrale din secolul XI, Sfânta Sofia și Mihailovski și Porțile de Aur ale orașului; ne-am plimbat prin Grădina Botanică unde se află Mănăstirea cu moaștele Cuviosului Iona; am mers pe podul de sticlă spre monumentul dedicat încreștinătorului Rusiei, Sfântul cneaz Vladimir; am poposit sub Arcul Prieteniei veșnice dintre Ucraina și Rusia, îndoliat acum; am trecut Niprul cu metroul și am văzut stația Arsenalnaia, adâncă de 107 m.

Pustiul Kitaevo cu mormântul Sfintei Dositeia și moaștele Sfântului Teofil cel nebun pentru Hristos, pustia Gloseevo cu ocrotitorii ei Sfinții Alexie și Alipia, Mănăstirea Teofania sau Mănăstirea Florovski, cu moaștele Cuvioasei Elena, au fost alte locuri de pelerinaj.

Șase zile de călătorie, de dialog, de îmbogățire sufletească, de prietenie și de conștientizare că sfințenia este accesibilă în toate timpurile tuturor celor ce se ostenesc și rămân în dreaptă credință. Slavă lui Dumnezeu, Cel minunat întru sfinții Săi.