“Pelerinajul arată bunătatea din noi” (2006)
Ieri, 13 octombrie 2006, s-a desfăşurat, începând cu orele 8 ale dimineţii, pentru al doilea an consecutiv, pelerinajul „Calea sfinţilor". Evenimentul, parte a manifestărilor prilejuite de hramul Cuvioasei Parascheva, a constat într-o procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase pe străzile Crişan, Sf. Andrei şi bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, cu plecare de la Catedrala mitropolitană, după care moaştele au fost reaşezate sub baldachinul de pe esplanada din faţa Catedralei.
Pe întreg traseul s-a auzit sunet de toacă şi cântări duhovniceşti, închinate Sfintei Parascheva, Sfântului Nectarie şi Sfântului Apostol Andrei (ale cărui moaşte au fost aduse la Iaşi în urmă cu 10 ani), intonate de membrii corului „Basileus" al Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare". Sfânta Parascheva a fost însoţită, pe lângă cele câteva mii de credincioşi şi cei peste 100 de preoţi, şi de cinci înalţi ierarhi: IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, PS Casian, Episcop al Dunării de Jos, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS Ioachiiji Băcăuanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, şi PS Corneliu Bârlădeanu, Arhiereu-vicar al Episcopiei Huşilor. “Sunt foarte bune astfel de manifestări. Mai arată, parcă, bunătatea din noi, că în rest...nu se mai vede bunătate. Sfânta Parascheva, purtată prin oraş, parcă împrăştie pacea care este zilele acestea în curtea Mitropoliei”, ne-a spus Ciprian Munteanu, unul dintre ieşenii participanţi la pelerinaj.
Un moment important al procesiunii l-a constituit oprirea în faţa Bisericii „Sfântul Nicolae" - Domnesc, unde moaştele Sfintei Cuvioase au fost întâmpinate de IPS Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses şi Eghina, şi de un sobor de preoţi, care însoţeau moaştele Sfântului Nectarie. După prezentarea onorului militar, IPS Mitropolit Daniel a dat binecuvântarea pentru o scurtă slujbă, în care s-a citit câte un fragment din acatistele Cuvioasei Parascheva şi al Sfântului Nectarie.
La finalul cuvintelor de învăţătură rostite de către IPS Mitropolit Daniel şi IPS Mitropolit Efrem, moaştele celor doi sfinţi şi coloana de pelerini - al căror număr se dublase între timp - au pornit pe bulevardul „Ştefan cel Mare şi Sfânt" spre Catedrala mitropolitană, unde moaştele au fost întâmpinate de credincioşi cu lacrimi în ochi şi busuioc în mâini.
(Nicolae Hulpoi - Ziarul Lumina, 14 octombrie 2006)
Sfântul Paisie de la Neamț se arată în vedenie unui călugăr la adormirea sa
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro