Din prisosul inimii grăiește gura

Cel mai mare pelerinaj ortodox din România naște în fiecare an polemici, discuții, critici și „compătimiri”. Totuși, cred că mai de compătimit sunt cei ce compătimesc, fiindcă n-au reușit încă să treacă de raționalismul ce dă uneori falsa senzație că omul poate, cu de la sine putere, să țină totul sub control.

Câștiguri, afacere, brand, superstiție, îmbulzeală, oameni înapoiați – vedem, auzim și citim, poate fără să vrem, astfel de lucruri. Unii oameni astfel au înțeles pelerinajul. De ce? Pentru că n-au participat la el cu adevărat, pentru că raționalismul după care se ghidează nu admite minuni în contemporaneitate, nu înțelege și nu vede rostul evlaviei, nu-și dorește să experimenteze credința.

N-am fost programați să gândim doar în clișeele pe care ni le livrează alții gratis și nu întotdeauna binevoitor. Totuși, să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să li Se descopere și acelora, spre înnoirea inimii lor, căci din prisosul inimii grăiește gura. Dacă ne respectăm pe noi înșine, suntem chemați și datori să ne formăm propria opinie care va fi autentică doar în urma propriei experiențe.

„Cât vă este credința, atât de mare poate fi minunea de care ați putea avea parte!”

Să încercăm să fim noi înșine pelerini, când avem prilejul! Să ne deschidem inima și să înțelegem acest fenomen din interiorul lui. Și de ce să nu încercăm? Doar pentru că suntem prea comozi sau ne credem prea slabi? Să nu punem pe seama vremurilor şi a lumii slăbiciunea sufletelor noastre. Sau poate avem falsa impresie că avem tot ce ne dorim?

Când facem un lucru sau depunem un efort, cultura în care trăim ne-a obișnuit să anticipăm profitul. Cât privește pelerinajul, el are un capital imens, nemărginit, iar profitul pentru omul ce participă la el s-ar putea calcula astfel: primești de mii de ori mai mult decât dai și mai ales, primești bunuri și bunătăți pe care nici societatea, nici vreun om, nici vreo firmă nu ți le poate asigura și garanta. Le primești de la Dumnezeu, prin mijlocirea prietenilor lui, care sunt sfinții. Condițiile cerute sunt simple: deschidere, credință (sau dorință de credință) și puțin efort. Părintele Cleopa spunea: „Stiţi cât de mare poate fi minunea de care aţi putea avea parte? ... cât de mare vă este credinţa!” Doar cei ce au cunoscut puterea credinței sunt puternici, fiindcă puterea lor e din a lui Dumnezeu, care e Atotputernic.

Viața sfinților se vădește ca fiind mai adevărată decât a noastră

Ani la rând, Sfinta Parascheva n-a fost singură de ziua ei. I s-au alăturat atâția sfinți, începând cu Sfântul Apostol Andrei, iar astăzi, Sfântul Simeon din Muntele Minunat. De ce? Pentru că ei înșiși aceeași luptă au purtat, aceeași mărturisire au avut, iar noi, cu aceeași credință și dragoste ne apropiem de sfintele lor moaște. Sfinții se fac pentru noi modele și pilde de lăudat în viața aceasta, când viața lor, aparent îndărătul căutărilor lumii: de slavă, de cinste, de siguranță, de confort, viața lor se vădește ca fiind mai adevărată decât a noastră.

Atunci când ajungem în fața sfinților prezenți la Iași și cu trupul, nimeni dintre noi nu se gândește că ar putea fi respins sau disprețuit din cauza neputințelor, păcatelor și slăbiciunilor noastre. Ei ne înțeleg și Însuși Dumnezeu ne înțelege și nu dorește de la noi decât să punem începutul cel bun. Pentru că la Dumnezeu nu este un trecut rău din momentul în care există un prezent bun, așa cum spunea Părintele Arsenie Papacioc.