Pelerini oneşteni, în rugăciune pe „Meteora“ Bacăului

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Pelerini oneşteni, în rugăciune pe „Meteora“ Bacăului

Peste 300 de credincioşi din Oneşti, alături de pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, şi de alţi preoţi, au participat vineri, 19 iunie 2015, la Taina Sfântului Maslu de la Mănăstirea Valea Budului. Slujba a fost oficiată de IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

„Pentru câteva ceasuri, «Meteora» Bacăului a răsunat de cântări şi rugăciuni, transformându-se într-o oază de mărturisire a credinţei şi de comuniune în jurului ierarhului locului. În cadrul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a citit rugăciuni speciale de binecuvântare, pentru sănătatea trupească şi sufletească. Din partea preoţilor prezenţi, cuvântul de mulţumire adresat ierarhului a fost rostit de părintele protopop Constantin Alupei, care şi-a exprimat mulţumirea de a fi fost părtaş, alături de preoţii şi credincioşii Oneşteni, la aceste momente de aleasă trăire întru Hristos Domnul“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Citește despre: