Pelerini pe drumul sfinţeniei în Cetatea Iaşilor

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Pelerini pe drumul sfinţeniei în Cetatea Iaşilor

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva din acest an a adunat la Iaşi mulţime de oameni veniţi din toate părţile ţării. Cu multă credinţă şi evlavie, pelerinii s-au aşezat la rândul răbdării. Copii, tineri şi bătrâni şi-au pus nădejdea în mijlocirea Ocrotitoarei Moldovei, cunoscută în toată lumea pentru minunile pe care le săvârşeşte mereu.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a adunat în rugăciune pe parcursul săptămânii trecute zeci de mii de pelerini de pretutindeni. Credinţa în puterea sfinţilor de a mijloci înaintea lui Dumnezeu a adus la Iaşi mii de oameni din ţară şi străinătate. Fără să ţină cont dacă afară e frig sau plouă, pelerinii au venit cu multă dragoste la Catedrala Mitropolitană din Iaşi pentru a se închina la racla ce adăposteşte moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. „Am venit la Sfânta Parascheva pentru a ne ruga să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru sănătatea familiei noastre. Nu simţim oboseala când mergem spre Cuvioasa. Prima întâlnire cu Sfânta a fost foarte plăcută, simţind harul şi puterea ei ce izvorăşte din sfintele ei moaşte”, a spus Gheorghe, venit dintr-o localitate din judeţul Bihor. „Cel mai mult mă împresionează răbdarea oamenilor veniţi să se închine la moaştele Sfintei Parascheva. Chiar dacă pruncii îşi pierd somnul, iar bătrânii se ostenesc după puterile lor să stea la rând, cu toţii se înarmează cu răbdare, având credinţă în puterea sfinţilor lui Dumnezeu. Înainte de a ajunge la sfintele moaşte, încercăm să ne adunăm gândurile pentru a-i cuprinde în rugăciune pe toţi cei dragi şi lumea toată”, ne-a mărturisit Maria din Cluj-Napoca.

 

„Copiii mei sunt minuni ale Sfintei Parascheva”

 

Copiii nu au lipsit de la rândul format spre Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Violeta a venit din Galaţi împreună cu doi copii: cel mic are şase luni, iar cel mare are 4 ani: „Copiii mei sunt minuni ale Sfintei Parascheva. Vin de câţiva ani la Cuvioasa pentru a-i cere ajutorul şi pentru a-i mulţumi pentru toate darurile oferite prin rugăciunile sale. Vremea este bună şi dăm slavă lui Dumnezeu pentru asta. Chiar dacă ar fi fost frig sau ar fi plouat, tot aş fi venit pentru a aduce rugăciunile noastre la racla Sfintei”. Pe parcursul rândului format către Sfânta Parascheva s-au oferit gratuit din partea oamenilor cu suflet mare pachete cu alimente, ceai şi cafea, precum şi alte gustări calde. „Apreciem foarte mult buna organizare a acestui pelerinaj. Tocmai am fost servită cu un ceai cald, pentru a putea rezista în cele câteva ore la rând”, s-a exprimat Floarea Trandafir, venită din Buzău. „Mă pregătesc să citesc Paraclisul Sfintei Parascheva. Din anul 2004, vin în fiecare an la hramul Ocrotitoarei Moldovei. Mulţumesc Sfintei pentru că m-a ajutat şi anul acesta să vin. Voi avea bucuria să mă închin din nou la moaştele Sfintei Tecla, ce a ajuns la noi în oraş prin sfintele ei moaşte în urmă cu doi ani de zile. Prima întâlnire cu Sfânta Parascheva a fost pentru mine ceva enorm. Am plâns foarte mult şi m-am rugat pentru că am putut să ajungă pentru prima dată la ea. Sfintei Parascheva i se mai spune şi <<Sfânta Vineri>>. Chiar dacă nu reuşesc să-i citesc acatistul într-o zi de vineri, cânt troparul ei”, a adăugat Geta Roşcăneanu din Mangalia, judeţul Constanţa.

 

Cântări şi rugăciuni la rândul Sfintei

 

Pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost impresionant atât prin prezenţa numeroasă a pelerinilor, cât şi prin rugăciunile ce au fost înălţate în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Ionel s-a aşezat la rând ţinând o lumânare aprinsă în mâini. Ne-a spus că aceasta reprezintă lumina lui Hristos în timpul rugăciunii: „Acest pelerinaj nu este doar o închinare la sfintele moaşte, având timp să ne rugăm până ajungem la catedrală. Mă rog pentru sănătate, înţelepciune şi răbdare să putem trece peste valurile vieţii. Nu cerem să nu ni le dea Dumnezeu, ci doar să ne ajute să le putem trece”. Un grup de credincioase venite din judeţul Vaslui au ales să cânte câteva pricesne la rândul format spre catedrala ieşeană. Au venit împreună cu preotul lor paroh la Cuvioasa. „Ne-am gândit că dacă vom cânta Maicii Domnului şi sfinţilor vom parcurge mai uşor drumul către Cuvioasa. Ne rugăm ca Sfânta să aibă grijă de toată lumea şi să ne dăruiască pace şi sănătate. Suntem 50 de credincioşi din Parohia Raiu, judeţul Vaslui, şi din alte sate învecinate”, a spus Maria, una dintre credincioasele prezente la pelerinaj. Pelerinii Sfintei Parascheva au arătat prin prezenţa lor la Iaşi că iubesc Biserica lui Hristos. Credinţa lor în sfinţi şi în puterea lor tămăduitoare sunt o mărturie pentru lumea întreagă.

Citește despre: