Perfecțiunea pe acest pământ nu poate exista
Să recunoaştem că, lumeşte, suntem limitaţi şi să tindem cu toată puterea spre o imperfecţiune cît mai puţin rea, singura cu putinţă aici.
26 decembrie 1970
Înduioşetoare seară de Crăciun la doctorul Al-G. Bucate ardeleneşti (după tată) şi basarabene (după mamă). Gingăşia mamei doctorului, nu bătrînă, dar rămasă din alte vremuri - vremuri de tihnă. Evocarea vieţii patriarhale din Basarabia: masa, de Paşti, stă întinsă trei zile în şir, acoperită de mîncăruri şi cozonaci. Uşile sunt deschise: intră, bea, se ospătează oricine pofteşte.
Primejdia, spune dr. Al-G., stă în căutarea perfecţiunii pe acest pămînt unde - prin definiţie - ea nu poate exista. În lumea păcatului perfecţiunea nu se încheagă. Se cuvine aşadar să avem un nou ideal: idealul nostru să nu mai fie perfecţiunea - generatoare de băi de sînge, opresiune, intoleranţă, închisori, torturi şi lagăre, ci - dimpotrivă - imperfecţiunea. Să recunoaştem că, lumeşte, suntem limitaţi şi să tindem cu toată puterea spre o imperfecţiune cît mai puţin rea, singura cu putinţă aici.
Şi în slujba Schimbării la Faţă se repetă mereu că celor trei apostoli, care erau cu el, Mîntuitorul li s-a arătat în slava Sa divină pe cît se poate.
Căci apostolii erau oameni.
Pe cît se poate. Nu putem nici privi măcar şi cu atît mai mult (ori cu atît mai puţin: dialectică lingvistică) nu putem realiza aici perfecţiunea desăvîrşită, iar toate regimurile care şi-o iau drept scop ajung cu binişorul la tiranie şi oroare, deoarece urmăresc o nălucă despre care nu pot să nu-şi dea cu timpul seama că sunt în măsură s-o făurească numai impunînd-o prin decret. Cine urmăreşte societatea perfectă ajunge mereu la fericirea obligatorie sancţionată de poliţie şi codul penal.
(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, pp. 188-189)
Maica Domnului – Apărătoarea Sfântului Munte Athos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro