Iubiţi credincioşi,

Dacă ne gândim la cele scrise în Sfânta Evanghelie despre Sfântul Apostol Petru, constatăm că el a fost un om oscilant, un om fluctuant, un om fără siguranţă în lucrurile sale, un om a cărui credinţă trebuia să fie întărită. De aceea, Domnul Hristos i-a zis, la Cina cea de Taină: „Simone, Simone, iată că Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu-ţi piară credinţa; iar tu, oarecând revenindu-ţi, întăreşte-i pe fraţii tăi” (Luca 2, 31-32).

Sfântul Apostol Petru cel cu credinţă mare, pentru că a crezut în Domnul Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu-Cel-Viu s-a aflat şi în împrejurarea în care a avut puţină credinţă, în care s-a îndoit de puterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În acel moment, Domnul Hristos, întinzându-i mâna, i-a zis: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?” (Matei 14, 31). Acest om care a zis: „Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice ”, a ajuns să se lepede de trei ori de Domnul Hristos, spunând că nu-L cunoaşte, că nu ştie de El, că n-are nici o legătură cu El, şi aceasta chiar atunci când Domnul Hristos era arestat şi avea de pătimit.

Acestea le ştiu mulţi, dar puţini sunt aceia care ştiu că, chiar în ziua Învierii, Domnul Hristos i S-a arătat Sfântului Apostol Petru şi l-a încredinţat de Învierea Sa. Apoi, în altă împrejurare, la Marea Tiberiadei, Domnul Iisus l-a întrebat: „Simone, fiul lui lona, Mă iubeşti? ” şi Simon Petru a răspuns: ,,Da, Doamne, Tu ştii că te iubesc”. De fapt, întrebarea Domnului a fost: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?”, decât ceilalţi ucenici. Apoi, Domnul Hristos L-a întrebat şi a doua oară şi el a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc”, şi l-a întrebat şi a treia oară. Şi s-a mâhnit Sfântul Apostol Petru, zicând: „Doamne, Tu pe toate le ştii, Tu ştii că Te iubesc” (Ioan 21,15-17).

Poate că Sfântul Apostol Petru s-a gândit atunci la cele trei lepădări pe care, apoi, le-a răscumpărat prin pocăinţă şi prin iubirea faţă de Domnul Hristos. Lepădarea a fost de-o clipă, căci după ce s-a lepădat, Sfântul Apostol Petru a ieşit îndată din curtea lui Pilat şi a plâns cu amar, arătând prin aceasta că n-a fost de acord cu el însuşi, că s-a detestat pe el însuşi, că a gândit că lepădându-se de Domnul Hristos a făcut un lucru rău şi că a regretat că nu s-a putut ţine hotărât în faţa împotrivitorilor Domnului Hristos.

Dacă ne gândim la un cuvânt al Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Romani, în care se spune că: ,,Fiindcă toate câte mai înainte s-au scris, spre învăţătura noastră s-au scris, ca prin răbdarea şi mângâierea Scripturilor să avem nădejde” (Rom. 15,4), suntem siguri că şi lucrurile acestea s-au întâmplat în folosul nostru. Dacă Sfântul Apostol Petru ni s-ar fi înfăţişat ca un om care ar fi avut numai lucruri pozitive în viaţa lui, poate că ne-am fi gândit că la aşa ceva noi nu putem ajunge. Dar iată că, a rânduit Dumnezeu să cunoaştem şi slăbiciunile Sfântului Apostol Petru, şi încrederea prea mare în puterile sale, căci a zis: „Doamne, chiar dacă toţi se vor poticni, eu unul, nu”. Şi Domnul Hristos a zis: ,,Adevăr grăiesc că astăzi, în noaptea acesta, înainte de a cânta cocoşul de două ori, tu de trei ori te vei lepăda de Mine” (Marcu 14,29-30). Şi aşa s-a întâmplat. A vrut Dumnezeu să se întâmple aşa, ca să avem încredere în pocăinţă, să avem încredere în întoarcere, să avem încredere în stăruinţa în bine, să nu ne întemeiem pe nişte lucruri care nu ne caracterizează, care nu țin de  noi, ci sunt nişte lucruri întâmplătoare în viaţa noastră, să avem încredere şi să-I urmăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos în credință şi iubire, gândindu-ne la Sfântul Apostol Petru.

(Arhim. Teofil Părăian, Sărbători fericite! - Predici la praznice și  sărbători -, Editura Agaton, p.  207-209)