Piatra de temelie pentru noua biserica din filia Lacu Babii, Protopopiatul Vaslui
Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 12 mai 2013, slujba punerii pietrei de temelie pentru biserica ce se va ridica în filia Lacu Babii a parohiei Oprişita, Protopopiatul Vaslui. Sfântul lăcaş se va ridica pe un teren donat de Ioan şi Valentina Balan din Bucureşti, care sunt fii ai satului. "Conturul viitoarei biserici, care va avea o înăţime de aproximativ 21 de metri, a fost deja săpat. În cuvântul adresat cu acest prilej, PS Corneliu i-a îndemnat pe ctitorii Ioan şi Valentina Balan, precum şi pe credincioşi, să ducă la bun sfârşit lucrarea începută. Comunitatea din Lacu Babii este mică, dar puternică, cu oameni credincioşi. Episcopul Huşilor a subliniat că faptele bune şi ridicarea unei biserici sunt lucruri nemuritoare, care vor fi scrise în Carte Vieţii, iar ctitorii vor fi pururea pomeniţi", a relatat pr. Vasile Pârcălabu, protopop al Protopopiatului Vaslui.