Povestesc unii pentru avva Agathon, că a făcut vreme multă zidind o chilie împreună cu ucenicii lui și după ce au sfârșit ei chilia, au venit apoi să șadă în ea. Și a văzut bătrânul în săptămâna dintâi lucrul ce nu-i folosea și a zis ucenicilor săi: sculați-vă, să mergem de aici. Iar ei s-au tulburat, zicând: dacă avea socoteală de a ne muta, pentru ce am făcut atâta osteneală zidind chilia? Și smintindu-se oamenii asupra noastră, iarăși or să zică: iată, iarăși s-au mutat nestatornicii. Și văzându-i pe ei împuținați cu sufletul, le-a zis lor: deși se vor sminti vreunii, însă iarăși se vor zidi alții, zicând: fericiți sunt unii ca aceștia, că pentru Dumnezeu s-au mutat și toate le-au defăimat. Însă cel ce voiește să vină, să vină, căci eu mă mut. Și s-au aruncat ei pe sine la pământ, rugându-se până când vor fi iertați să călătorească împreună cu dânsul.

Se zicea, iarăși pentru dânsul, că de multe ori s-a mutat, având numai la brâu cuțitașul cu care spinteca smicelele.

(Patericul, ediția a IV-a rev., Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, pp. 25-26)