Postul se desăvârșește prin smerenie și ascultare

Cuvinte duhovnicești

Postul se desăvârșește prin smerenie și ascultare

    • Postul se desăvârșește prin smerenie și ascultare
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Să nu-mi spună cineva că „atâta cânt și stihuiesc, și atâta mă rog. Mănânc puțin foarte și beau puțin. Șezând, priveghez, plec genunchii atâta, ridic mâinile mele la cer foarte devreme”. Trebuie primite și acestea. Cum să nu? Dar aceea să-mi spună dacă are cuget lepădat și duh străpuns și voie tăiată, gata întotdeauna să asculte și să nu contrazică, nici să cârtească deloc, nici să se înverșuneze, să nu pizmuiască pe fratele, nici să zavistuiască pe aproapele, nici să cugete cele deșarte, nici să vorbească în deșert unele și altele, cum ar fi: „de ce acela este așa, și de ce acesta este astfel?”.

Cum știți, este perioada sfântului post, care cere de la noi nevoințe duhovnicești încă și mai mult față de timpul de mai înainte, adică râvnă, curaj, tărie, răbdare, rugăciune călătoare la cer, pocăință aducătoare de lacrimi, tăcere la bună vreme, vorbire cuvenită, ascultare oarbă, smerenie cu inimă înfrântă, înfrânarea cu măsură și depărtarea nu numai de feluritele mâncări și băuturi pe săturate, ci și de pizmă și ură, mânie și gâlceavă, zavistie și cârtire și mândrie și de orice altă patimă spurcată. Cercetați-vă pe voi înșivă, o, fiilor, și luați aminte, rogu-vă! Curățiți-vă de patimile spuse mai înainte și desăvârșiți-vă pe voi înșivă vase alese, chimvale de Dumnezeu răsunătoare, psaltiri desfătate, pentru primirea Sfântului Duh. La aceasta ne cheamă vremea de acum și acesta este postul.

Să nu-mi spună cineva că „atâta cânt și stihuiesc, și atâta mă rog. Mănânc puțin foarte și beau puțin. Șezând, priveghez, plec genunchii atâta, ridic mâinile mele la cer foarte devreme”. Trebuie primite și acestea. Cum să nu? Dar aceea să-mi spună dacă are cuget lepădat și duh străpuns și voie tăiată, gata întotdeauna să asculte și să nu contrazică, nici să cârtească deloc, nici să se înverșuneze, să nu pizmuiască pe fratele, nici să zavistuiască pe aproapele, nici să cugete cele deșarte, nici să vorbească în deșert unele și altele, cum ar fi: „de ce acela este așa, și de ce acesta este astfel?”. Și să-și schimbe inima din pricina aceasta și să-și sălbăticească fața și să scoată nu din comoara cea bună a sufletului, ci din cea rea cuvinte și nebunii ale necredinței și netemerii de Dumnezeu și ale slăbiciunii, care nu numai pe el, ci și pe cei ce ascultă pot să-i ducă la cădere.

Nu așa sunt, o, frații mei, faptele postului, nici luptele înfrânării, ci numai dacă postul are și smerenie și ascultare, precum s-a spus. Căci numai prin aceste două fapte, ca și prin niște aripi, ascultătorul zboară la cer și devine împreună-vorbitor cu Dumnezeu.

(Sfântul Teodor Studitul, Catehezele Mari, Cateheza 33, Editura Doxologia, în curs de apariție)