Duminica a 21-a după Rusalii (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic)( Ev. Luca 8, 5-15)

(Lc. 8, 5) Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.

El este cu adevărat semănătorul a tot ce este bun, iar noi suntem gospodăria Sa. Întreaga recoltă a roadelor duhovnicești este a Sa și de la Sine. Ne-a învățat acestea, zicând: fără Mine nu puteţi face nimic.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 41, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 8, 5) Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.

Este evident că educația grecească, împreună cu însăși filozofia, au fost date oamenilor de la Domnul nu ca un scop final, ci mai degrabă ca furtuni care se abat asupra pământului fertil, grămezii de îngrășământ și asupra caselor. Iarba și grâul înmuguresc asemenea. Smochini și alți copaci, mai puțin nobili, cresc deasupra mormintelor. Aceștia răsar asemenea celor veritabili, pentru că se bucură de aceeași putere binefăcătoare a ploii, însă nu au aceeași înfățișare ca cei care au crescut într-un pământ fertil. Fie se ofilesc, fie se rup. Într-adevăr, parabola semănătorului, așa cum este ea explicată de Mântuitorul, își are și ea locul aici. Unul este cultivatorul pământului din oameni. Este Cel care încă de la început, de la crearea lumii, a semănat semințele pentru a crește și Cel care a trimis ploaie prin Cuvântul său nemărginit atunci când a fost nevoie. Diferența este dată de timpul și locul care primește Cuvântul.

(Sfântul Clement Alexandrinul, Stromate 1, 7, 1 – 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 8, 5) Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.

Să ne gândim, dragii mei, la înviere: noaptea doarme, ziua se ivește, ziua pleacă, noaptea se întoarce. Să privim recolta și să vedem cum și în ce fel are loc semănarea cu semănatul. Ieşit-a semănătorul și a semănat fiecare sămânță în pământ, iar acestea căzând pe pământ uscat și pietros, s-au uscat. Apoi, din uscăciunea lor, măreția înțelepciunii lui Dumnezeu le înălță și dintr-o sămânță răsar mai multe, dând un rod bogat.

(Sfântul Clement Romanul, I Clement 24, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 8, 5) Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.

Dacă auzim cuvântul și în urma auzirii sămânța din pământul nostru încolțește îndată iar apoi se vestejește, pământul din noi este de piatră. Cele spuse ar trebui să ne între în urechi și să prindă rădăcini puternice ca să poată aduce rodul faptelor și, în același timp, să conțină sămânța faptelor viitoare. Apoi, fiecare dintre noi va rodi din pământul său, fiecare după putere, unii însutit, alții de șaizeci de ori, iar alții de treizeci de ori. Am considerat de cuviință să vă spunem că roadele noastre nu trebuie să aibă neghină. Astfel încât să nu fie semănată pe marginea drumului, ci pe drumul care spune Eu sunt calea (In. 12, 6), pentru ca păsările cerului să nu mănânce rodul sau tulpina.

(Origen, Omilii la Facere 1,4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 8, 8) Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă.

Ce ar trebui să se spună în legătură cu cine are urechi de auzit să audă (Lc. 8, 8)? Este clar că unii au urechi mai bune pentru a auzi învățătura lui Dumnezeu. Ce le spune celor care nu aud? Surzilor, auziţi; orbilor, priviţi, vedeţi! Toate acestea sunt folosite pentru a se adresa eului lăuntric.

(Sfântul Vasile cel Mare, Omilie la Psalmul 33, 13, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 8, 9-10) Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă.

Cuvântul Mântuitorului, să spunem așa, este mereu ascuns. Binecuvântatul psalmist ni l-a adus înainte, zicând: Deschide-voi în pilde gura mea (Ps. 72, 2). Vedeți că ce a proorocit s-a întâmplat. Și adunându-se mulţime multă şi venind de prin cetăţi la El, a zis în pildă. Întrucât nu erau demni de a afla tainele Împărăției Cerurilor, a învăluit pentru ei cuvântul în întuneric.

Lor nu li s-a îngăduit să cunoască tainele Împărăției Cerurilor, dar nouă, celor care suntem pregătiți să îmbrățișăm credința, da. Ne-a dat, în imensa Lui înțelepciune, priceperea de pătrunde cu mintea pildele și înțelesurile adânci, graiurile celor înțelepți și tâlcuirea lor nepătrunsă (Pilde 1,6). Am putea spune că pildele sunt imaginea unor obiecte nevăzute, ci mai degrabă spirituale și înțelese prin cuget. Prin pilde, ochii minții văd ceea ce ochii trupului nu pot vedea. Modelează în chip minunat subtilitatea lucrurilor ce țin de cuget, folosindu-se de lucrurile palpabile și care țin de simțuri.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 41, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 8, 11-12) Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască.

Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, dar apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Vedem imediat că pământul cel pietros îngăduie ca sămânța să fie luată. Drumul este mereu bătătorit și fără iarbă, căci lumea trece mereu pe el. Sămânța nu se prinde, ci zace la suprafață, pradă păsărilor care o fură. Toți cei ale căror minți sunt tari și de neînduplecat și bătătorite, ca să spun așa, nu primesc sămânța divină. Învățătura cerească și sfântă nu găsește calea către ei. Aceștia nu acceptă învățătura care le-ar aduce frica de Dumnezeu și prin care ar putea produce drept roade slava virtuții. S-au transformat pe sine într-o cărare bătătorită pentru duhurile necurate, da, pentru Satana, ca să nu poată da niciodată roade sfinte. Fie ca cei care sunt treji, a căror inimă e stearpă și neroditoare, să își deschidă mintea, să primească sămânța sfântă, să fie precum pământul cel roditor și prosper, să îi aducă înainte Domnului roadele care îi vor înălța spre o viață fără stricăciune.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 41, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 8, 13) Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă.

Când ieșim de la biserică, nu trebuie să ne lăsăm distrași de probleme fără valoare și nefolositoare, ca nu cumva diavolul să vină și să ne găsească preocupați de ele. E ca atunci când corbul găsește în câmp un grăunte de grâu, înainte să fie acoperit de pământ, îl ia și zboară cu el. Diavolul răpește amintirea acestor învățături catehetice din inimile noastre și ne găsim goliți și lipsiți de învățătura binefăcătoare (cf. Mt. 13, 19).

(Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursul 30, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 8, 13) Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă.

Aceasta este sămânţa semănată lângă drum(Mt 13, 19). Aceasta este imaginea sufletului nerecunoscător, precum cel care a primit un singur talant și care a disprețuit bunătatea Celui care i l-a dat (Mt 25, 24-30). Întrucât acest pământ întârzia să își primească sămânța, a devenit drum pentru cel rău. Astfel, Învățătorul nu a găsit nici un loc pentru a-l semăna, pentru a-i pătrunde duritatea și pentru a-și lăsa acolo sămânța. Domnul îl descrie pe cel rău sub chipul păsărilor care răpesc sămânța (Mc 4,4). Acesta a spus că diavolul nu ia cu forța învățătura din inimile noastre. În simbolistica parabolei, se descoperă vocea Evangheliei stând la ușa sufletelor în chipul bobului de grâu ce stătea la suprafața pământului, fiind neacoperit de acesta. Păsările nu ar fi putut săpa în pământ pentru a răpi sămânța ascunsă acolo.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 2, 13, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 8, 13) Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă.

Să luăm exemplul altora, despre care Hristos a spus: Iar cea de pe piatră sunt acei care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Sunt mulți cei a căror credință nu s-a dovedit. Aceștia depind de cuvinte și nu își folosesc mintea să cerceteze tainele. Pioșenia lor este goală și fără rădăcină. Când intră în biserică, adesea simt bucuria de a vedea adunată o mulțime de oameni. Primesc cu bucurie învățătura tainelor de la cel a cărui misiune este de a învăța și a lăuda prin rugăciuni. Fac aceasta fără discernământ sau judecată și dintr-o voință necurată. La ieșirea din biserică, uită îndată sfintele dogme și-și reiau viața obișnuită, fără să fi păstrat nimic pentru trebuința viitoare. Dacă viețile creștinilor continuă pașnic, fără o judecată care să le tulbure, chiar și atunci, abia dacă își păstrează credința, și asta, într-un fel de stare confuză și nesigură. Când prigoana îi tulbură și vrăjmașii adevărului atacă Biserica Mântuitorului, inima nu mai luptă, iar mintea aruncă scutul și fuge.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 41, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 8, 13) Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă.

Cea semănată pe loc pietros... (Mt 13, 20). Bunul Dumnezeu și-a revărsat slava. Deși duritatea pământului nu a fost semănată, El nu l-a privat de sămânța Sa. Acest pământ îi simbolizează pe cei ce resping învățătura Sa, precum aceia care au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? (Ioan 6, 60). Este precum Iuda, care a auzit cuvântul Său și a înflorit prin minunile Sale, dar care nu a dat rod la momentul de încercare.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 2, 14, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 8, 14) Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc.

Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile, cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Mântuitorul împrăștie sămânța care a prins rădăcini în sufletele celor care o primesc. Abia răsar și încep să se vadă când grijile lumești le înăbușă și le usucă, acoperindu-le de grijile vremelnice. Spus-a proorocul Osea: o semănătură care nu rodeşte spice şi care nu au nici un grăunte în ele (Osea 8, 7). În lucruri precum acestea trebuie să fim precum fermierii cei iscusiți care curăță spinii cu răbdare și smulg tot ce e dăunător și după aceea să împrăștiem sămânța în pământul curățat. Putem spune cu încredere că lucrătoriivor veni cu bucurie, ridicând snopii lor (Ps. 125, 6). Dacă cineva împrăștie sămânța într-un pământ cu plin cu spini, mărăcini și miriște, pierde de două ori. Prima data, își pierde semințele, apoi își irosește munca. Pentru ca sămânța sfântă să înflorească în noi trebuie mai întâi să ne curățăm mintea de grijile vremelnice și de dorința zadarnică ce ne împinge să căutăm bogăție.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 41, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 8, 14) Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc.

Milostenia și credința nu trebuie să ne părăsească niciodată. Amintiți-vă în fiecare ceas că moartea este aproape și purtați-vă de parcă mormântul v-ar fi zăvorât deja. Să nu vă îngrijiți de lumea aceasta, căci grija lumii și râvna bogăției sunt spinii care sugrumă sămânța cea bună.

(Pascasie din Dumium, Întrebări și răspunsuri ale părinților greci 43,2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 8, 15) Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.

Această sămânță bună este demnă de admirație. Pământul bogat și bun rodește însutit. Se spune că cel mai bun pământ fiind cultivat produce însutit, deci acesta este semnul fiecărui loc fertil și productiv. Sfântul prooroc spune împărtășind cuvântul lui Dumnezeu Şi toate neamurile vă vor ferici pe voi, căci veţi fi o ţară dorită (Mal. 3,12). Atunci când sfântul cuvânt cade într-o minte pură, care se ferește cu iscusință de tot ce e rău, își înfige rădăcina adânc și răsare drept ca un știulete de porumb. Își duce rodul la maturitate fiind sănătos și frumos înflorit.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 41, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 8, 16) Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.

Sfânta Scriptură nu spune nimic despre o făclie lumească, ci despre una simbolică. Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub obroc sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic (Lc. 8, 16), lângă el. Obrocul casei simbolizează puterea sufletului. Patul este trupul. Cei ce intră sunt cei care Îl Ascultă pe Învățător.... Sfânta Biserică este numită sfeșnic. Prin ea, Cuvântul lui Dumnezeu luminează pe toți cei care se găsesc în această lume și le luminează casele cu raza adevărului, umplând mințile cu înțelepciunea divină.

(Origen, Fragmente de la Luca 120, 122, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 8, 17-18) Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare. Luaţi seama deci cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el.

Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua(Mt. 13, 12). Aceasta este precum învățătura cine are urechi de auzit să audă (Mt. 11, 15). Aceasta este pentru cei care au urechi duhovnicești și nu doar dintre cele trupești, pentru a putea auzi învățătura Sa. Domnul și-a întărit învățătura, depășind tot ce aveau aceștia până atunci.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 6, 19, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)