„Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă”. Poarta cea strâmtă înseamnă viaţa, nu după voia noastră, nu după dorinţele noastre, nu după bunul nostru plac; poarta cea largă este vieţuirea supusă mişcărilor şi năzuinţelor inimii păcătoase, fără vreo înfrânare. Aşadar, poarta ce duce în împărăţie este strâmtorarea de sine. Strâmtorează-te întru toate şi asta va fi ca o opintire în această uşă, pentru a o deschide şi trece prin ea. Cum şi prin ce să ne strâmtorăm? Prin poruncile lui Dumnezeu, ce sunt potrivnice mişcărilor pătimaşe ale inimii. Atunci când începi să te superi pe cineva, adu-ţi aminte de porunca Domnului: „Nu vă mâniaţi” şi strâmtorează-ţi inima prin ea. Când vin mişcări de desfrânare, adu-ţi aminte că este oprit fie şi a privi cu poftă la o femeie şi strâmtorează-ţi prin asta pofta. Când vei vrea să osândeşti pe cineva, adu-ţi aminte de cuvântul Domnului, Care spune că prin asta faci neîndurat în privinţa ta pe Judecătorul Ceresc şi înfrânează-ţi prin asta înfumurarea; la fel şi cu oricare altă patimă. Adună împotriva fiecăreia dintre ele cuvinte din dumnezeieştile Scripturi şi păstrează-le în minte. Îndată ce va apărea în inimă vreo dorinţă rea, leag-o îndată cu o replică evanghelică îndreptată împotriva ei; sau leagă-ţi dinainte toate dorinţele şi gândurile cu dumnezeieştile cuvinte şi umblă întru ele: vei fi ca un înlănţuit. În aceste lanţuri însă este libertatea sau calea liberă către împărăţia Cerurilor.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 236-237)