Crucea lui Hristos este o armă
Această biruitoare armă a lui Hristos, cu care s-a biruit satana și puterile întunericului, trebuie păstrată în loc de cinste, cu toată sfințenia.
Crucea este arma cu care Mântuitorul lumii, Dumnezeu, a biruit pe diavolul. Și zic dușmanii Crucii că noi trebuie să cinstim numai pe Hristos, dar nu și crucea, că – zic ei – crucea e o măciucă cu care a omorât pe Hristos. Blestemată este părerea aceasta! Scriptura ne arată că David a tăiat capul lui Goliat. Dar cu ce? Cu o sabie, și sabia aceasta o socotea poporul sfântă, și era ținută în Sfânta Sfintelor, în cortul cel sfânt, învelită într-un veșmânt, lângă efod, pentru că, ajutat de dânsa biruise David pe Goliat (cf. I Regi 21, 8-9).
Așa și această biruitoare armă a lui Hristos, cu care s-a biruit satana și puterile întunericului, trebuie păstrată în loc de cinste, cu toată sfințenia. Pentru ce? Pentru că a fost arma cea puternică a lui Hristos, cu care a biruit pe Goliat cel nevăzut, pe satana (cf. I Corinteni 1, 18).
(Arhimandritul Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 55)
O iubim pe Maica Domnului!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro