Poartă a cerului, sfinţită în Parohia Icuşeşti
Ansamblul parohial din Icuşeşti, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ, a fost sfinţit duminică, 3 mai 2015, de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi.
În Duminica a IV-a după Paşti, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Icuşeşti, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat lucrările de construcţie ale Bisericii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", ale Așezământului cultural-filantropic „Sfânta Parascheva”, ale bibliotecii parohiale şi ale clopotniţei. După cum a menţionat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în cuvântul adresat celor prezenţi, IPS Ioachim a făcut referire la semnificațiile slujbei de sfințire a unui locaş de cult. "Această biserică devine o poartă a cerului și un loc de întâlnire cu Dumnezeu. De astăzi (n.r. duminică, 3 mai), Sfânta Masă, care este inima acestui loc de închinare va deveni simbolic mormântul lui Hristos. Această biserică se înscrie în salba lăcașurilor de cult zidite în acest spațiu de când poporul român a devenit liber să-și manifeste misiunea sa eternă, aceea de închinare a adevăratului Dumnezeu”, a reliefat IPS Ioachim, care a mai adăugat că biserica din Icuşeşti, dincolo de materialele din care este confecționat, devine în mod simbolic o casă a lui Dumnezeu, un pridvor al Împărăției Cerurilor. "Vă îndemn să vă rugați ca Dumnezeu să prelungească harul Său în templele trupurilor voastre ca să le reînoiască, căci Duhul Sfânt purifică, reînoiește, luminează, încălzește de fiecare dată când suntem receptacole ale harului”, a evidenţiat Înaltpreasfinția Sa. La finalul slujbei, preotul paroh Daniel Tuchiac a primit distincţia de iconom, iar părintele Valentin Băltoi, consiler cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care a păstorit enoriaşii din Parohia Icuşeşti, a primit distincția ”Crucea Moldavă”. De asemenea, ctitorii au primit distinții de vrednicie.
Un deceniu de lucrări
Piatra de temelie bisericii din Icuşeşti a fost pusă în anul 2003, în ziua de serbare a Schimbării la Față, de către IPS Ioachim, preot paroh fiind pr. Ionel Teodorescu. Începând cu anul 2008, odată cu numirea noului preot paroh Valentin Gheroghe Băltoi, a fost demarat proiectul zidirii din temelii a acestei biserici, finalizată în anul 2012, precum și a ansamblului parohial. Din noiembrie 2013, lucrările au fost continuate și finalizate de către preotul paroh Daniel Tuchiac, în timpul căruia s-a ridicat o anexă ce deservește ca spațiu pentru biblioteca parohială și biroul parohial. Alături de eforturile materiale ale credincioșilor parohiei, s-a adăugat și sprijinul unor fii ai satului, între care se regăsește şi părintele Constantin Catană, duhovnic la Mănăstirea Varatic din judeţul Neamţ.