Poate fi înmormântat creştineşte un sinucigaş?

Cuvinte duhovnicești

Poate fi înmormântat creştineşte un sinucigaş?

Sinucigaşul se substituie lui Dumnezeu, dispunând de ceea ce nu-i aparţine: viaţa. Cel care ne dă şi ne ridică viaţa este numai Dumnezeu, creatorul ei. 

Sinuciderea este cel mai mare păcat. Sinucigaşul se substituie lui Dumnezeu, dispunând de ceea ce nu-i aparţine: viaţa. Cel care ne dă şi ne ridică viaţa este numai Dumnezeu, creatorul ei. Biserica interzice săvârşirea slujbei înmormântării celor care s-au sinucis, îngăduind doar săvârşirea unei slujbe sumare, la cimitir. În situaţia în care se constată că persoana care şi-a luat viaţa nu mai era, în acel moment, în deplinătatea facultăţilor sale mintale, se îngăduie săvârşirea slujbei înmormântării cu toată sobrietatea şi consternarea adecvate situaţiei şi cu reală compasiune atât pentru sinucigaş, cât şi pentru cei aflaţi în urmă.

(Vasile Răducă – preotul paroh al bisericii Kretzulescu, Ghidul creştinului ortodox de azi, Editura Humanitas, p. 205)

Citește despre: