„Pocăinţa, a cărei posibilitate ne-a dat-o Dumnezeu spre a primi ajutorul Fiului Său când se va întrupa, este ca o candelă. Noi trebuie să întreţinem lumina din ea cu untdelemnul faptelor noastre. Şi numai de vom fi luminaţi prin lumina candelei ce ne vine din Hristos, izvorul de lumină al tuturor, vom putea intra în Împărăţiea luminii. Numai de vom fi luminaţi, cunoscându-L şi acceptându-L pe Hristos ca pe lumina lumii, ca pe sensul existenţei, prin faptul că arată pe Dumnezeu ca Tată iubitor, având un Fiu iubitor, vom avea parte în veci de lumină. Pocăinţa e candelă luminată care ne luminează persoana, pentru că prin ea ne vedem cum ar trebui să fim şi vedem şi legătura noastră cu Dumnezeu şi cu semenii”

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 263 la Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte, Filocalia XII, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 126)