Armonia Universului vorbește despre frumusețea Creatorului
Întreg spațiul răsună de o armonie sfântă, pe care urechea noastră nu o poate cuprinde. De o miraculoasă simfonie este plin tot Universul. Pentru că în Univers nu domnește haosul, ci ordinea și disciplina. Toate, cerul și pământul, când ascultă de legile date de Creatorul lor, formează în spațiu o desăvârșită simfonie.
Pe Adam, îngerii l-au învățat să cânte. Toată creatura cântă. Cântă soarele și luna, cântă stelele și lumina. Întreg spațiul răsună de o armonie sfântă, pe care urechea noastră nu o poate cuprinde. De o miraculoasă simfonie este plin tot Universul. Pentru că în Univers nu domnește haosul, ci ordinea și disciplina.
Toate, cerul și pământul, când ascultă de legile date de Creatorul lor, formează în spațiu o desăvârșită simfonie.
Deși s-ar părea că dincolo de atmosfera Pământului domnesc întunericul și tăcerea, nu este așa. Aceasta este numai aparent, pentru că organele pe care le avem noi, urechea și ochiul, au o putere de percepere limitată. În afară de ceea ce auzim sau vedem noi, există o infinită bogăție de sunete și culori, care vibrează mereu și cântă.
Tăcerea și întunericul absolut domnesc numai în iad, care este numit de Hristos întotdeauna „întunericul cel din afară, unde este plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei 25, 30). Acolo niciodată nu se aud cântece armonioase și frumoase. Acolo sunt sunete haotice care chinuiesc și înspăimântă permanent. Nici lumina nu este acolo o lumină care mângâie și încălzește, ci este o lumină moartă, neîntâlnită în spațiul creat de Dumnezeu, unde și lumina și sunetul sunt create ca să provoace fericirea și o liniște desăvârșită tuturor credincioșilor.
(Înaltpreasfințitul Iustinian Chira, Colo’n sus, în vremea aceea, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2010, pp. 7-8)
Prin tăcerea inimii, Maica Domnului L-a auzit pe Dumnezeu
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro