Noi, aici în ţara noastră şi pretutindeni în lume, culegem roadele gândurilor şi dorinţelor noastre. Dacă gândurile şi dorinţele noastre nu sânt bune, nici rodul lor nu poate fi bun. Avem nevoie să ne pocăim şi să ne schimbăm viaţa.

Pocăinţa nu înseamnă numai să mergi la preot, ci trebuie să ne curăţim sufletul de acele gânduri şi de depresia în care am căzut din pricina drumului întortocheat al vieţii. Pocăinţa înseamnă înnoirea vieţii, ţintirea sau râvna spre binele desăvârşit, lepădarea de părţile rele ale vieţii. Această slăbiciune o au şi oamenii credincioşi, şi din pricina ei suferim.

Dacă poporul nostru s-ar fi pocăit, n-am mai fi fost încercaţi de suferinţele prin care trecem acum, căci noi înşine, prin cugetele şi dorinţele noastre, ne complicăm viaţa. Până acum nu am ştiut asta, iar acum înţeleg că sânt vinovat pentru toate. Sunt vinovat pentru toate şi încă foarte mult. Întotdeauna m-am minunat de faptul că Sfinţii Părinţi s-au socotit pe ei înșiși cei mai răi dintre toți oamenii.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița,  Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața,  traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București, 7514/2006, p. 58)