Această mare lucrare – de a educa în om evlavia faţă de Taina Mărturisirii – nu se limitează la o convorbire ca între bunici şi copii. La mărturisire, Domnul Iisus Hristos stă în chip nevăzut înaintea inimii celui care se căieşte. Iar Maica Domnului este întotdeauna alături de Dumnezeiescul Fiu.

În lucrarea pocăinţei nimic nu se săvârşeşte fără participarea tainică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se roagă Fiului său pentru cei păcătoşi. A-ţi aşeza sufletul înaintea feţei lui Dumnezeu, înseamnă a conştientiza limpede în sine vederea lui Dumnezeu, Care ia aminte pretutindeni. 

Aici aproape totul atârnă de starea sufletului păstorului şi a penitentului. Dacă păstorul merge înaintea lui Dumnezeu, se aşează înaintea lui Dumnezeu, se află în prezenţa lui Dumnezeu, atunci, conform legii vaselor comunicante, cel păcătos simte lumina duhovnicească a soarelui care nicicând nu nimiceşte, nici nu arde, ci, dimpotrivă, atrage, luminează şi încălzeşte.

(Preotul Maxim Kozlov, Spovedania copiilor. Sfaturi practice pentru preoţi, părinţi şi copii, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocioi, Editura de Suflet, Bucureşti, 2014, p. 69)