Pomenirea Episcopului Melchisedec Ştefănescu

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Pomenirea Episcopului Melchisedec Ştefănescu

La Catedrala Arhiepiscopală din Roman a fost oficiată miercuri, 15 februarie 2017, Sfânta Liturghie, în contextul împlinirii a 194 de ani de la naşterea ilustrului ierarh Melchisedec Ştefănescu (1823-1892).

Preoţi consilieri şi inspectori eparhiali ai Centrului Eparhial Roman, slujitori ai sfintelor altare din Protopopiatul Roman şi de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec“ s-au rugat miercuri, 15 februarie 2017, pentru Episcopul Melchisedec Ştefănescu. În cadrul Sfintei Liturghii, la vremea cuvenită, a fost pomenit de către soborul preoţilor marele ierarh cărturar împreună cu membrii familiei sale adormiţi întru Domnul, la împlinirea a 194 de ani de la naşterea sa. Părintele Bogdan Ciobanu, profesor la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec“ din Roman, a evocat din perspectivă istorico-duhovnicească personalitatea ilustrului păstor de suflete, ce a trăit în a doua jumătate a veacului al XIX-lea (1823-1892), şi care se bucură de o cinstire aparte în Eparhia Romanului şi Bacăului, unde a slujit în calitate de ierarh (1879-1892), făcând parte din şirul celor 77 de episcopi  care au împlinit cu cinste misiunea lor pastoral-misionară în această zonă a Moldovei. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Laudamus“ a Liceului Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec“ din Roman. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, părintele profesor Bogdan Ciobanu a vorbit despre viaţa şi activitatea complexă a Episcopului Melchisedec, subliniind în mod special latura duhovnicească a misiunii sale şi pe cea de mărturisitor al credinţei ortodoxe. După cum a menţionat părintele Daniel Marari, inspector pentru catehizare al Eparhiei Romanului şi Bacăului, amintirea „părintelui orfanilor“ este vie în Eparhia Romanului şi Bacăului. La Roman şi Bacău funcţionează, cu binecuvântarea şi sub directa coordonare şi îndrumare a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Fundaţia „Episcop Melchisedec“, care asigură sprijin material şi spiritual diferitelor categorii de oameni aflaţi în dificultate. Astfel, se continuă cu onoare şi responsabilitate testamentul marelui cleric academician. Personalitatea complexă a ierarhului cărturar a fost omagiată şi joi, 16 februarie, cu prilejul Sinaxei preoţilor din Protopopiatul Bacău.

Citește despre: