Pomenirea eroilor români în Italia – Monte Grappa
Joi, 21 mai 2015, la sărbătoarea Înălțării Domnului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Atanasie, Vicar Eparhial, a participat la pomenirea eroilor căzuți în primul război mondial, înmormântați în cel mai mare cimitir militar din Italia, aflat în Monte Grappa.
În dimineața zilei, Părintele Vicar a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul din Verona, păstorită de Pr. Protopop Gabor Codrea. După-masă, chiar dacă timpul a fost nefavorabil, a săvârșit slujba Parastasului, împreună cu un sobor de preoți din zonă, depunând coroane de flori în memoria soldaților căzuți în luptă în primul război mondial la cimitirul Monte Grappa. În cimitir sunt înmormântați 22910 de soldați, printre care sunt și români, sârbi, ruși, iar alți 2578, necunoscuți.
La slujba de pomenire, alături de preoți și credincioși din protopopiatul Triveneto II, au participat și reprezentanți ai autorităților române și italiene.
Din parte autorităților române a fost prezent Excelența Sa Domnul Cosmin Dumitrescu, Consul General la Consulatul din Trieste, iar, din partea autorităților italiene, au participat reprezentanți ai Asociației Naționale a Alpinilor (ANA) – Secțiunea Monte Grappa, Președintele asociației naționale, domnul Sebasitian Favero, vicepreședintele secțiunii Monte Grappa, domnul Lucio Gambaretto, și reprezentanți ai Armatei Italiene.
După pomenire, a urmat o agapă pregătită de credincioșii din parohia Acoperământul Maicii Domnului din Bassano di Grappa, păstorită de pr. Cristian Mănășturean.