Nu trebuie să fim nepăsători, ci să ne temem, ca nu cumva moartea să vină pe neaşteptate în chilia noastră. De aceea să ne rugăm şi să priveghem, căci fericit este robul acela şi fericită este sluga aceea pe care moartea îi va găsi priveghind şi nevrednici şi blestemaţi sunt aceia pe care ea îi va găsi plictisiţi şi cufundaţi în nepăsare (ca într-un somn), nepurtând grijă de mântuirea sărmanului lor suflet.

Străduiţi-vă să fiţi totdeauna gata de moarte, căci moartea este aproape şi de cei bătrâni, şi de cei tineri, şi de monahi, şi de mireni deopotrivă, şi deseori vine pe neaşteptate. Să cugete fiecare la ce va fi cu sufletul lui.

Gândirea la moarte ne învaţă să fim atenți la noi înşine. Deseori oameni în floarea vârstei sunt răpiţi din viaţa aceasta în cea veşnică şi cu atât mai îngrozitor este când sunt răpiţi pe neaşteptate, iar noi, care suntem aproape de uşa mormântului, putem, oare, să credem că vom trăi mulţi ani? Să ne căim şi vom trăi cu sufletul în veci.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, p. 129)