Popas duhovnicesc la Biserica „Sfinţii Împăraţi“ din Bacău

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Popas duhovnicesc la Biserica „Sfinţii Împăraţi“ din Bacău

Icoana Maicii Domnului de la Hadâmbu şi o părticică din moaştele Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti au fost aduse spre închinare credincioşilor vineri, 15 septembrie 2017, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Bacău. Cu acest prilej, s-a derulat o nouă ediţie a proiectului eparhial „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“.

Credincioşii din municipiul Bacău au avut bucuria, timp de trei zile, să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu, judeţul Iaşi. Odorul de mare preţ a ajuns la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Bacău, alături de racla Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti. Icoana Maicii Domnului de la Hadâmbu a fost adusă la propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Prezent la evenimentul prilejuit de întâmpinarea sfintei icoane, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim i-a binecuvântat pe băcăuani, apreciind evlavia şi credinţa lor, „consumatori de sacru“, după cum i-a caracterizat ierarhul. „Aţi aşteptat cu dragoste aceste daruri sfinte ale Ortodoxiei româneşti şi iată că dorinţa s-a împlinit. Ne-am dorit, asemenea dumneavoastră, ca începutul acestui an bisericesc şi an şcolar să fie marcat de ceva frumos din punct de vedere duhovnicesc. Ne-am dorit ca acest început, pentru elevi şi profesori deopotrivă, să fie făcut cu Dumnezeu, pentru ca El să fie Cel care lucrează prin noi, binele şi frumosul. Sperăm ca zilele ce vor urma să fie zile de pace, de linişte, de concordie, pentru familie şi pentru copii. Să nu uitaţi că Maica Domnului ştie pe fiecare şi întinde mâna tuturor celor care au nevoie de sprijin“, a remarcat Înaltpreasfinţitul Ioachim. La rândul său, preotul paroh Adrian Ciobanu a mulţumit chiriarhului pentru sprijinul acordat în buna şi frumoasa desfăşurare a acestui eveniment, evidenţiind importanţa proiectului eparhial „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“. Sărbătoarea de la biserica boierului Krupenski a continuat apoi cu slujba Sfântului Maslu, oficiată de un sobor de preoţi băcăuani. Sâmbătă, 16 septembrie, s-au oficiat slujba Utreniei, Acatistul şi Sfânta Liturghie. În seara aceleiaşi zile, a avut loc un concert tematic susţinut de corala maicilor de la Mănăstirea Diaconeşti, urmat de conferinţa „Mărturisitorii Ortodoxiei în România comunistă“, susţinută de părintele Amfilohie Brânză. În contextul desfăşurării programului social-cultural eparhial „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“, ieri, 17 septembrie, la Biserica „Sfinţii Împăraţi“, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim. Cu acest prilej, s-a desfăşurat o nouă ediţie a proiectului eparhial „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“, prin care s-au oferit rechizite elevilor defavorizaţi. (Pr. Constantin Gherasim, Constantin Ciofu)

Citește despre: