Portretul lui Iuda în Joia Mare și umbra de azi a vânzătorului Domnului

În slujba din Joia Mare se face deseori amintire de Iuda Iscarioteanul, gestul lui de vânzare a lui Iisus fiind ultimul din cele patru elemente pomenite de sinaxarul zilei (pe lângă „sfânta spălare a picioarelor”, „Cina cea de Taină, adică încredințarea înfricoșătoa­relor Taine” și „rugăciunea cea mai presus de fire” din grădina Ghetsimani). Astfel, este creionat un portret al lui Iuda, un portret sumbru și respingător. Ar fi prea puțin însă dacă ne-am opri doar la un Iuda de atunci. După cum vom vedea în rândurile următoare, pericolul de a ne asemăna vânzătorului Domnului este și poate fi prezent și în viețile noastre. 

Iuda cel iubitor de arginți sau iubirea trădată

Ca și în Miercurea Mare, imnografia zilei de joi insistă pe patima iubirii de arginți, cauză declanșatoare a trădării lui Iuda. Iuda nu mai avea rațiunea limpede; arghirofilia îi acapara sufletul, îl robea și-l făcea a nu gândi normal. Asta nu înseamnă că gestul lui este scuzabil; dimpotrivă, „năravul” său nu este doar nedemn și „nebunesc”, dar este și foarte vechi, acum doar vădindu-se mai lămurit: „Astăzi își ascunde Iuda fața cea iubitoare de săraci şi îşi descoperă chipul lăcomiei; nu se mai îngrijește de săraci, nu mai vinde încă mirul celei păcătoase, ci Mi­rul cel ceresc şi din El dobândește argint. Aleargă la iudei, zicând celor fără de lege: Ce-mi veți da mie, şi eu voi da pe El vouă? O, iubire de bani a vânzătorului!”
Imnograful se întreabă, retoric, ce căuta Iuda în compania unei persoane cu care nu avea similitudini de gândire și, la fel, de ce nu a dat dovadă de onestitate, ci s-a complăcut în ipocrizie: „De vreme ce iubeai bogăția, pentru ce ai mers la Cel ce învață despre sărăcie? Iar de-L și iubeai pe Dânsul, pentru ce ai vândut pe Cel fără de preț, dându-L spre ucidere?” 

Iuda este duplicitar, nu-și mărturisește față de ceilalți apostoli intențiile ascunse, iar purtarea lui perfidă se bănuiește a fi de mult timp; actul vânzării n-a fost o hotărâre de moment, ci rezultatul unei atitudini constante, care i-a determinat opțiunile în acest sens. El se grăbește să-L vândă, nu oscilează, nu stă în cumpănă: „Iuda sluga şi vicleanul, ucenicul şi potrivnicul, prieten şi diavol, din fapte s-a arătat că urma Învățătorului, dar întru sine cugeta vân­zarea. Că zicea în sine: Să-L dau pe Acesta şi voi dobândi banii ce se adună. Încerca să vândă şi mirul, şi pe Iisus să-L prindă cu vicleșug. Dat-a sărutare şi a vândut pe Hristos. Ca un miel spre junghiere, așa a urmat Cel ce este singur mult-Milostiv şi iubitor de oameni”.

Gestul lui Iuda îl încriminează și mai mult pentru că vine după momentul împărtășirii cu Trupul și Sângele Celui pe Care-L va vinde: „Mâinile cu care ai luat pâinea nestricăciunii le-ai întins de ai luat arginții; gura ți-ai adus cu înșelăciune spre sărutare, cu care ai pri­mit trupul şi sângele lui Hristos”. La fel, gestul lui Iuda a urmat unui alt moment, comemorat tot în Joia Mare: spălarea picioarelor ucenicilor de către Iisus, inclusiv ale lui Iuda, despre care știa că Îl va vinde. Mai mult, sinaxarul precizează că Iuda a fost chiar cel dintâi căruia i-a spălat Iisus picioarele, în dorința de a-l îndemna la pocăință. Cele două elemente care fac cu atât mai gravă vinderea (trădarea) lui Iisus de către Iuda sunt rezumate minunat în această alcătuire: „Legea prieteniei uitând-o Iscarioteanul cel cu nume rău, și-a gătit spre vindere picioarele ce i s-au spălat și mâncând pâinea Ta, adică trupul cel dumnezeiesc, a ridicat vicleșug asupra Ta, Hristoase”.

Acestea toate avându-le în vedere, imnograful este necruțător. El folosește o serie întreagă de epitete pentru Iuda, care mai de care mai aspre, înfierându-l. Iuda este „necurat”, „înșelător”, „cel fără de lege”, „necredincios”, „bărbat nebun”, „cel cu nume rău”, cu „nărav plin de vicleșug”, „cârtitor și nemulțumitor”, „îndrăz­neț”, „înstrăinat de Fiul lui Dumnezeu”, „ucigaș ucenic”, „orb fără de minte”.

Apărătorii lui Iuda

Unii au considerat că este nedrept să fii atât de vehement pornit împotriva lui Iuda. Deși imnografia și literatura patristică insistă mult pe motivația patimii iubirii de arginți ca agent al vânzării, s-a adus în discuție și posibilitatea ca Iuda, zelot din partidul sicarilor, să fi rămas deziluzionat față de așteptările pe care le avea din partea Celui pe Care aceștia Îl văzuseră ca Mesia. Gestul său ar fi însemnat o ultimă încercare, o „for­țare a mâinii” lui Iisus de a-L face să-Și asume rolul eliberator, prin punerea față în față cu liderii politici și religioși evrei. Făcându-se purtător de cuvânt al multor intelectuali, Serghei Bulgakov a susținut activ chiar reabilitarea lui Iuda, refuzând ideea unui Iuda avar, mediocru și lacom, făcându-i un portret pozitiv din punct de vedere psihologic și ideologic: pasionat, plin de zel, asemănător oamenilor „revoluționari” dornici să schimbe rapid și facil lumea (un soi de #rezist avant la lettre), care-și pot duce entuziasmul (și „iubirea”) pentru o idee până la a o denigra, a o vinde; este tragedia umană care sucombă din interior. S-a lansat și ipoteza că sinuciderea lui Iuda a fost doar o „moarte voluntară”, chiar sacrificială, care-i deschide posibilitatea „întâlnirii” cu Hristos într-un viitor al „triumfului iubirii”. 

Duhul plin de durere și de realism al sfintelor slujbe ne învață, însă, altceva: iubirea de bani a lui Iuda a prevalat în fața iubirii față de Iisus, dacă și aceasta ar fi fost vreodată, poate măcar la început, sinceră. E tragic să știi că în apropierea Celui ce a arătat iubire nemărginită tu nu poți învăța iubirea, ci, din contră, opusul ei. Gestul de vânzare al lui Iuda, al cărui semn a fost un sărut, a și fost, de altfel, calificat drept „iubire trădată” (Alexander Schmemann). De aceea, într-o accepțiune mai generală, iubirea de bani a lui Iuda este un simptom al unei iubiri deviate de la finalitatea ei adevărată, o iubire distorsionată, care poate conduce o persoană până chiar la trădarea lui Dumnezeu; Dumnezeu a fost „prădat” de iubirea Sa și Iuda este, astfel, „Hoțul”, ca exponent al oricărei trădări a iubirii.

Un Iuda nu doar printre noi, ci și „un pic de Iuda” în noi

Mitropolitul de vrednică pomenire Bartolomeu al Clujului vorbea despre faptul că Iuda se plimbă cinic, nestingherit, printre noi, ca ipostază „a sărutării care acoperă trădarea”. Umbra lui este identificată oricând și oriunde anormalul este prezentat drept normal, răul ca bine, păcatul ca virtute. Iuda a făcut început al răsturnării valorilor și a întinat, prin vicleșug, gesturi umane semne ale prieteniei, onestității, fidelității.

Dar, așa cum ne-a învățat toată perioada Triodului, Iuda nu se cere identificat numai în afară. Cât din Iuda se află și în mine? În ce ungher al sufletului meu îi place lui Iuda să se odihnească? 

Până la sfârșitul veacurilor, vom avea nu numai un Iuda printre noi, ci și un „element de Iuda” în fiecare din noi, ori de câte ori preferăm bunurile materiale iubirii lui Dumnezeu. Ori de câte ori aleg darul în locul Celui ce mi l-a dat, nu-L trădez de fapt pe Dăruitor? Este vorba, până la urmă, de același păcat al lui Adam, reiterat în căderea lui Iuda și a tuturor păcătoșilor. 

Iuda „și-a agonisit” spânzurare pentru ce a făcut; trădând iubirea, nu a mai fost capabil să se întoarcă. Hristos Domnul ne învață însă că din orice cădere există ridicare; că trădarea iubirii, cât de mare ar fi ea, nu poate anula Iubirea Însăși. Văd în mine „un pic de Iuda”? Nu-l las să se „afirme” până la capăt! Dacă m-am asemănat lui prin primele opțiuni, vreau să aleg altceva decât a ales el în final. Voi fi ca Petru, plângând și cerând iertare pentru iubirea trădată. Și voi aștepta Învierea ca răspuns la credința mea în iubirea nemărginită și iertătoare a lui Dumnezeu. (Sursa: Ziarul Lumina - https://ziarullumina.ro/theologica/portretul-lui-iuda-in-joia-mare-si-umbra-de-azi-a-vanzatorului-domnului-153493.html)

De la același autor

Ultimele din categorie