Postul și țările sărace
În locul poftei nestăvilite după lux şi bunăstare, tot mai mare trebuie să se instaureze un duh al ascezei, prin care renunţarea în folosul semenilor să devină o atitudine de viaţă naturală.
Postitul trebuie să se transforme într-o atitudine fundamentală şi în relaţia dintre naţiunile industriale bogate şi ţările sărace ale lumii a treia. Dacă e ca o jumătate, dacă nu chiar mai mult, din umanitate să nu fie lăsată pradă foametei crescânde, ţările bogate, şi fiecare om din ele, trebuie să regândească în mod fundamental aceste lucruri. În locul poftei nestăvilite după lux şi bunăstare tot mai mare trebuie să se instaureze un duh al ascezei, prin care renunţarea în folosul semenilor să devină o atitudine de viaţă naturală.
Această exigenţă a dreptăţii răsună în permanenţă încă din vremea profeţilor Vechiului Testament, dar astăzi umanitatea a ajuns la un punct în care faptele eroice ale unor indivizi singulari sau ale unor ordine monahale sau organizaţii nu mai sunt suficiente. Este vorba de noi toţi! Vor recunoaşte însă popoarele bogate că a sosit „ceasul cercetării" lor? Un mare câştig ar fi dacă cei care strigă după o dreaptă împărţire a bunurilor şi-ar da mai întâi seama pentru ei înşişi şi pentru semenii lor în ce anume constă, de fapt, dreptatea revendicată, şi ce anume îl costă ea, pe însuşi cel care o revendică.
Dreaptă e această împărţire numai pentru că împărtăşeşte fraţilor mai săraci şi mai slabi ajutorul pe care l-am primit noi înşine. Ştiinţa şi bogăţia naţiunilor industrializate nu s-au ivit din nimic, ci au fost cu putinţă doar pentru că generaţii întregi de înaintaşi au creat fără meritul nostru un potenţial de ştiinţă şi putinţă de care prezentul nostru profită din plin. Drept este şi să luăm în calcul acest capital nemeritat de la care pornim şi să creăm săracilor acea bază de care noi dispunem de la naştere.
Despre costuri am vorbit deja. Dreptatea socială are drept cost renunţarea mea proprie şi foarte personală la o parte a bunăstării mele. Or tocmai postitul ne face să simţim pe pielea proprie acest lucru. Aici e vorba nu de împărţirea unor bunuri altora, ci de propriul meu stomac gol.
(Ieroschimonah Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui — ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 101-102)