Doi sihaștri, un bătrân si ucenicul lui, au fost în vârful Rocului, în muntele ce se cheamă Cliro, aproape de mănăstirea avei Teodosie, cea din Scupel. Şi, murind bătrânul, ucenicul lui a făcut rugăciune şi l-a îngropat pe el în munte. Şi a venit ucenicul aproape de lume şi a aflat pe un oarecare om lucrând pământul şi i-a grăit lui: „Te rog, frate, ia sapa şi vino cu mine”. Iar lucrătorul, ascultând pe sihastru, a mers cu dânsul în munte. Și i-a arătat lui mormântul stareţului său şi i-a grăit: „Sapă aici alăturea”. Şi săpând el mormânt, sihastrul stând, s-a rugat şi, săvârşind rugăciunea, a sărutat pe mirean, grăind: „Roagă-te pentru mine, frate”. Şi, mergând, s-a aşezat pe sine aproape de stareţul său şi, culcându-se, şi-a dat duhul Domnului. Iar mireanul a acoperit cu pământ mormântul, mulţumind lui Dumnezeu. Şi îndepărtându-se el de la mormânt, ca la o aruncătură de piatră, a zis întru sine: „Pentru ce n-am luat eu blagoslovenie de la Sfinţi?” Şi, îndată, întorcându-se, n-a mai aflat mormântul Sfinţilor. Dumnezeului nostru mărire!

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 407)