Un tânăr oarecare căuta să se le­pede de lume; şi, de multe ori pornindu-se el şi ieşind din cetate spre a se duce în mănăstire, gândurile îl întorceau înapoi, împleticindu-l cu oarecari griji şi lucruri ce se păreau de nevoie; căci era şi bogat. Într-o zi, pornindu-se el aşijderea şi ieşind, dacă l-au înconjurat din nou gândurile, multă negură ridicând asupră-i - pricini oarecare părut de nevoie întinzându-i, ca iarăşi să-l întoarcă pe el înapoi -, acela de cum a simţit războiul şi sila gândurilor, neavând ce să facă, s-a dez­brăcat de năprasnă de hainele ce le purta şi, lepădându-le, alerga gol, voind a se duce că­tre una din mănăstiri. Iar unui bătrân - spre care tânărul îşi făcea şi pornirea - Dumnezeu i-a descoperit, zicând: „Scoală şi primeşte pe nevoitorul meu”. Şi, sculându-se bătrânul, a ieşit şi l-a întâmpinat pe dânsul. Şi, aflând de lucru, s-a minunat; şi, primindu-l pe dânsul, îndată l-a învrednicit schimei. Iar când venea cineva să-l întrebe pe bătrân despre gânduri, dacă întreba pentru osebite alte oarecare, însuşi răspundea, iar dacă despre lepădare, îl trimitea către acela, zicând: „întrebaţi pe fratele”.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 87-88)