Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Mănăstirea Jercălăi
Biserica Ortodoxă s-a aflat ieri, 8 mai 2016, în Duminica a doua după Paști, numită și a Sfântului Apostol Toma. În această zi, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat la Mănăstirea Jercălăi, județul Prahova.
La finalul Sfintei Liturghii, oficiată în locașul de cult al mănăstirii, Patriarhul României a rostit un cuvânt în care a vorbit despre învățăturile duhovnicești ce se desprind din Evanghelia citită în toate locașurile de cult din Patriarhia Română (n.r.: de la Sfântul Ap. și Ev. Ioan capitolul 20, versetele de la 19 la 31).
Evanghelia citită în cadrul Sfintei Liturghii ne învață importanța credinței, a arătat Preafericitul Părinte Daniel.
„Credința este o vedere duhovnicească mai presus de simțuri. Este o vedere duhovnicească a lui Dumnezeu Cel Nevăzut și a lucrărilor Sale mai presus de înțelegere. Dumnezeu nu poate fi văzut cu ochii trupești pentru că El este Nematerial, Nelimitat, Netrecător și Inaccesibil, nu ne putem apropia de El dacă nu se apropie El de noi. Prin credință vedem duhovnicește prezența Lui, o simțim. Deci, Hristos Domnul fericește pe cei care simt prezența Lui în lume, în Biserică mai ales și în viața lor, chiar dacă nu Îl văd cu ochii trupești”, a spus Preafericirea Sa.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit și despre mărturisirea deosebită a Sfântului Apostol Toma care atunci când a atins trupul înviat al Mântuitorului a mărturisit dumnezeirea Lui.
„De la Sfântul Apostol Toma învățăm că deși la început a avut o anumită îndoială, totuși, nu numai că s-a covins de adevărul Învierii, ci chiar L-a mărturisit pe Hristos ca fiind Dumnezeu. Când Sfântul Toma a atins Trupul văzut al lui Iisus Hristos Cel Înviat din morți a mărturisit pe Dumnezeu Cel Nevăzut, a atins un trup limitat și a mărturisit pe Dumnezeu Cel Necuprins, a mărturisit un trup care a trecut prin moarte și L-a mărturisit pe Fiul lui Dumnezeu Veșnic Viu. Aceasta este marea mărturisire a Sfântului Apostol Toma”, a mai spus Preafericirea Sa.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă l-a sărbătorit pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. De la acest Sfânt Apostol învățăm că Dumnezeu este iubire și dacă nu iubim pe semenii noștri nu putem spune că iubim pe Dumnezeu Cel Nevăzut, a mărturisit Patriarhul României:
„Sfântul Apostol Ioan, împreună cu Maica Domnului, reprezintă Biserica. Maica Domnului reprezintă Biserica vie și rugătoare, iar Sfântul Ioan Evanghelistul reprezintă pe slujitorii Bisericii care rămân aproape de Hristos nu numai când merge bine, ci și când Biserica trece prin încercări. Din 12 apostoli numai unul L-a urmat pe Hristos până la cruce, numai unul a rămas fidel în timp de prigoană, încercare și suferință. Deci, de la Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan care este prăznuit astăzi învățăm că Dumnezeu este iubire. Dacă nu iubim pe semenii noștri cum putem spune că iubim pe Dumnezeu Cel Nevăzut, dacă pe cei pe care îi vedem nu îi iubim?”.
La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit obștii Mănăstirii Jercălăi mai multe cărți de cult și de învățătură ortodoxă, apărute la editurile Patriarhiei Române.
Sursa: basilica.ro