Preasfințitul Episcop Antonie a condus lucrările Adunării Eparhiale extraordinare a Episcopiei de Bălţi
Marţi, 12 iunie 2018, în incinta bisericii „Sfinţii Împăraţi Întocmai cu apostolii Constantin şi mama sa Elena” din Corlăteni, Râşcani, a avut loc, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Antonie, Adunarea Eparhială extraordinară a Episcopiei de Bălţi. Adunarea Eparhială a fost convocată de Preasfințitul Antonie pentru a dezbate mai multe chestiuni organizatorice referitoare la viaţa Episcopiei de Bălţi.
Adunarea a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii şi slujba de Te-Deum. Cuvântul de deschidere a fost rostit de către Preasfințitul Episcop Antonie de Bălţi. Preasfinția Sa a menţionat sarcinile care le revin Adunării Eparhiale, consilierilor şi întregului aparat administrativ al Episcopiei de Bălţi pentru dinamizarea misiunii ortodoxe în cuprinsul Eparhiei.
Ordinea de zi a inclus:
a) Aprobarea noii redacții a Statutului Episcopiei de Bălţi;
b) Aprobarea Stemei Episcopiei de Bălţi;
c) Alegerea consilierilor permanenţi ai Episcopiei de Bălţi;
d) Alegerea membrilor Consistoriului Eparhial.
La propunerea Preasfințitului Părinte Episcop Antonie, ordinea de zi a fost completată cu alte 15 chestiuni, și anume:
1) Reluarea publicaţiei „Biserica basarabeană” din perioada interbelică, care va fi organul oficial al eparhiei;
2) Elaborarea paginii de internet a Episcopiei de Bălţi;
3) Înfiinţarea Biroului de presă a Episcopiei de Bălţi;
4) Crearea unei Edituri a Episcopiei de Bălţi;
5) Instituirea unor distincţii bisericeşti pentru mireni şi clerici – Crucea bălţeană, Ordinul „Sfântul Împărat Constantin şi mama sa Elena”, ordinul „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”, ordinul „Cuviosul Anatolie Tihai”;
6) Instituirea Diplomei eparhiale de vrednicie;
7) Înfiinţarea Misiunii sociale „Diaconia Română” a Eparhiei de Bălţi;
8) Înfiinţarea unei Cantine sociale a Episcopiei de Bălţi;
9) Înfiinţarea Centrului Misionar Ortodox „Cuviosul Anatolie Tihai”;
10) Înfiinţarea unui seminar teologic şi a unei extensiuni a Universităţii Alexandru Ioan Cuza de la Iaşi (teologie pastorală sau Asistenţă Socială);
11) Înfiinţarea Centrului de pelerinaj al Episcopiei de Bălţi;
12) Înfiinţarea Comisiei eparhiale de istorie bisericească şi canonizări;
13) Înfiinţarea Asociației Studenților Creștin Ortodocși Români (ASCOR) şi a Asociaţiei Femeilor Ortodoxe la nivel de eparhie;
14) Înfiinţarea fabricii eparhiale de lumânări;
15) Identificarea unor modalităţi de a produce vin liturgic.
În cuvântul de încheiere, Preasfințitul Părinte Antonie le-a mulţumit organizatorilor pentru faptul că a găzduit întrunirea membrilor Adunării Eparhiale, pentru lucrarea de dăruire şi slujire a Bisericii.
„Suntem chemaţi să ne facem datoria de creştini şi de români cu multă dăruire. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, ocrotitorii Episcopiei de Bălţi, nădăjduim să fim lumina şi căldura, care să-i apropie pe semeni de cele sfinte şi veşnice”, a menţionat Preasfințitul Antonie.