Preasfinţitul Macarie al Europei de Nord: „Copiii și tinerii sunt viitorul Bisericii și al neamului”

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Preasfinţitul Macarie al Europei de Nord: „Copiii și tinerii sunt viitorul Bisericii și al neamului”

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord se află, în perioada 18-26 octombrie 2016, în mijlocul păstoriților săi din Danemarca, pentru încurajarea și întărirea lor duhovnicească. În vizita sa misionară, episcopul a cercetat bolnavii, copiii, tinerii și familiile de români din mai multe orașe din nordul și centrul Danemarcei, precum și Mănăstirea „Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț” din Ikast, în Peninsula Iutlanda.

Vineri, 21 octombrie, în parohia din orașul Aarhus, enoriașii s-au bucurat de slujirea Tainei Sfântului Maslu de către episcopul lor. Bucuria întemeierii unei noi parohii românești la Kolding-Vejle a fost întărită sâmbătă, pe 22 octombrie, de slujirea Sfintei Liturghii de către ierarh, înconjurat de frații preoți și diaconi, și de botezarea întru Hristos a patru prunci ai unor tinere familii. Cu acest prilej, Preasfințitul Macarie a încurajat misiunea școlii parohiale și a centrului pentru tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”. Totodată, au fost sfințite și noile icoane împărătești și icoana pictată a Sfinților Ocrotitori ai parohiei din Kolding-Vejle: Sfântul Ierarh Nifon al Constanțianei și Sfinții Cuvioși Macarie cel Mare și Macarie Alexandrinul.

Duminică, 23 octombrie, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Macarie Romanul, ierarhul a slujit Sfânta Liturghie de hram la mănăstirea românească din Ikast, unde s-au înălțat rugăciuni de mulțumire pentru reîntregirea greu încercatei familii Nan din Norvegia.

În cuvintele sale către cei păstoriți, Preasfințitul Macarie a îndemnat la adâncirea unității credinței comunităților de credincioși români, prin participare la slujbele Bisericii și prin fapta într-ajutorării frățești. De asemenea, părintele episcop a adresat un cuvânt viu către tineri pentru implicare în viața întru Hristos, ca singură împlinire adevărată a năzuințelor lor. „Copiii și tinerii sunt viitorul Bisericii și al neamului, ei vor fi garanția păstrării și continuității identității românești în ținuturi străine, prin urmare, către ei trebuie să se îndrepte stăruitor eforturile noastre părintești!”, a subliniat arhiereul ortodox.

Vizita pastorală va continua în zilele următoare și în alte parohii din Danemarca.

Citește despre: