Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul își sărbătorește ziua de naștere

Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale

Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul își sărbătorește ziua de naștere

Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, împlinește miercuri, 11 mai 2016, 58 de ani.

Alric Marc Nemţeanul s-a născut la 11 mai 1958, la Paris, într-o familie de catolici francezi. După cursurile primare şi liceale a urmat Institutul de Urbanism - Universitatea Paris VIII (absolvit în 1980) şi, în paralel, Facultatea de Arhitectură din Paris (absolvită în anul 1981).

În anul 1980 s-a convertit la Ortodoxie, apoi a intrat în obştea Mănăstirii Sihăstria (România). Pe 6 septembrie 1992 a fost tuns în monahism, a fost hirotonit ierodiacon (9 septembrie 1992) şi ieromonah (20 august 1994), de Înalpreasfințitul Arhiepiscop şi Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei, actualul Patriarh al României.

În anul 1995 a absolvit şi Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „AL I. Cuza” din Iaşi, iar în 1996 s-a întors în Franţa, slujind în Parohia „Sfântul Gherman şi Sfântul Clodoald” din Louveciennes. Din 1997 a slujit câţiva ani la Mănăstirea „Sfântul Siluan” din Saint-Mars-de-Locquenay (Franţa).

În luna aprilie a anului 2003 i-a fost încredinţată păstorirea Parohiei „Sfântul Iosif” din Bordeaux (Franţa), perioadă în care a făcut parte şi din Consiliul Protoieriei Franţei. La 27 octombrie 2004, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif l-a propus candidat la treapta de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în această treaptă pe 3 martie 2005, iar hirotonia întru arhiereu a avut loc în sâmbăta Săptămânii Luminate, în Biserica „Sfinţii Arhangheli” din Paris (7 mai 2005).

A tradus din română în franceză cartea părintelui arhimandrit Ioanichie Bălan, Viaţa Părintelui Cleopa, Iaşi, 1999 (ediţia franceză, Père Ioannichié Balan, Le Père Cléopas, Ed. L’Age d’Homme, Paris, 2004).

Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul este membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi membru al Adunării Episcopilor Ortodocşi din Franţa.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: