Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși veniți din împrejurimi pentru a participa la slujba arhierească. Răspunsurile liturgice au fost oferite de obștea mănăstirii.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Nectarie a tâlcuit pericopa evanghelică rânduită pentru această duminică, subliniind importanța milostivirii, a credinței lucrătoare prin fapte bune și a apropierii sincere de Dumnezeu în viața de zi cu zi: 

Ascultarea care rodește din Evanghelia rânduită pentru această zi este cea care mântuiește sufletul omului. Textul evanghelic ne descoperă nu doar puterea vindecătoare a lui Hristos, ci mai ales taina relației dintre harul lui Dumnezeu și răspunsul omului, dintre darul primit și recunoștința celui vindecat.

Evanghelistul Luca relatează că Domnul Hristos, aflându-Se pe drumul spre Ierusalim, a fost întâmpinat la marginea unui sat de zece leproși, care stăteau deoparte și strigau: „Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne!”. Sfântul Chiril al Alexandriei arată că lepra este icoana păcatului care îl desparte pe om de Dumnezeu și de semeni, iar această depărtare devine locul din care se naște rugăciunea.

Domnul nu le cere o mărturisire formală, ci îi trimite să se arate preoților, potrivit rânduielii Vechiului Testament. Vindecarea se săvârșește însă pe drum, descoperind o mare taină a lucrării dumnezeiești: ascultarea precede vindecarea, iar credința se arată prin mers, nu prin stagnare. Toți cei zece au ascultat, toți au pornit și toți s-au vindecat.

Dintre aceștia, doar unul, un samarinean, se întoarce să-I mulțumească lui Dumnezeu, slăvindu-L cu glas mare și căzând la picioarele Domnului. Evanghelistul subliniază astfel că recunoștința nu este firească omului căzut. Nouă dintre cei vindecați s-au bucurat de dar, dar au uitat de Dăruitor.

Domnul rostește atunci cuvântul care arată sensul adevărat al minunii: „Scoală-te și mergi; credința ta te-a mântuit”. Vindecarea trupului nu este scopul ultim, ci vindecarea inimii și nașterea unei credințe trăite în mulțumire și comuniune cu Hristos.

Această Evanghelie rămâne mereu actuală. Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria spunea că mulți vin la biserică pentru a cere, dar puțini vin pentru a mulțumi. Mulțumirea nu este un gest exterior, ci o stare lăuntrică, prin care omul recunoaște că viața sa este un dar de la Dumnezeu.

Samarineanul vindecat devine chipul omului care nu se oprește la dar, ci caută Izvorul darului, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Evanghelia ne cheamă, așadar, nu doar să cerem, ci și să mulțumim, nu doar să primim, ci să rămânem lângă Cel Care dăruiește.

La final, Preasfințitul Părinte Nectarie i-a binecuvântat pe cei prezenți, îndemnându-i să păstreze vie lucrarea rugăciunii și a iubirii creștine în viața lor.